Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola către Filipeni a Sf. Ap. Pavel (1:12-19)

Fraţilor, voiesc ca voi să ştiţi că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, încât lanţurile mele pentru Hristos au ajuns cunoscute în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi; şi cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu. Unii, e drept, vestesc pe Hristos din invidie şi din împotrivire, alţii însă, din bunăvoinţă. Aceștia o fac din iubire, ştiind că eu sunt aici pentru apărarea Evangheliei; ceilalţi, însă, din zavistie, vestesc pe Hristos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanţurile mele. Dar ce este? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din făţărnicie, fie în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur și mereu mă voi bucura, pentru că ştiu că «aceasta se va socoti mie spre mântuire», prin rugăciunile voastre şi cu ajutorul Duhului lui Iisus Hristos, după așteptarea și nădejdea mea.

Din Evanghelia după Luca (5:33-39)

În vremea aceea s-au apropiat fariseii şi cărturarii de Iisus şi I-au zis: De ce ucenicii lui Ioan postesc adesea şi fac rugăciuni, de asemenea şi ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă şi beau? Iar Iisus a zis către ei: Puteţi oare să faceţi pe fiii nunţii să postească atâta vreme cât mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele se va lua de la ei şi, în acele zile, vor posti. Le-a spus lor şi pilda aceasta: Nimeni, rupând petic de la haină nouă, nu-l pune la haină veche, altfel rupe haina cea nouă, iar peticul luat din ea nu se potriveşte la cea veche. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altfel vinul nou va sparge burdufurile şi se varsă vinul, iar burdufurile se aruncă. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi împreună se vor păstra. Şi nimeni, bând vin vechi, nu voieşte din cel nou, căci zice: Este mai bun cel vechi.

În adâncul sufletului meu aveam nevoie, ca de o hrană lăuntrică, de Tine, Dumnezeul meu, dar nu de o asemenea foame eram eu flămând şi nu simţeam nicio poftă pentru această hrană nealterabilă; şi aceasta nu pentru că aş fi fost sătul de ea, ci, cu cât eram mai lipsit de ea, cu atât eram mai dezgustat. Din această cauză, sufletul meu era suferind şi, plin de bube, se arunca în afară, căutând hulpav şi în chip jalnic să-şi potolească mâncărimile, scărpinându-se de lucrurile sensibile;