ICOANELE BISERICII

INTRODUCERE ÎN CONTEMPLAREA FRUMUSEȚII DIVINE

Ceea ce Scripturile vestesc urechilor noastre prin cuvinte și propoziții, icoanele le înfățișează ochilor noștri prin desen și culoare.

18 - 1

Cina cea de taină

Prin această sentință a celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, Părinții creștinătății răsăritene ne-au lăsat moștenirea vizuală a Bisericii așezată pe o temeinică teologie și confirmată prin luptele lor până la sânge. Mulți au fost cei care au pătimit în perioada iconoclastă (a distrugerii icoanelor, între 726 și 843) pentru a afirma consecințele ultime ale Întrupării Fiului lui Dumnezeu: Hristos a asumat deplinătatea ființei noastre umane, ca prin arătarea Lui să ne ridice la cele înalte. În Biserica noastră, cunoașterea lui Dumnezeu nu este rezervată doar intelectului și afecțiunii noastre, ci se dăruiește și celor 5 simțuri ale noastre, create de Cel PreaÎnalt, corupte prin păcat și restaurate prin Hristos. Cuvântul rostit și cântat se adresează urechilor, chipul cel dintâi se descoperă ochilor, crucea se lasă pipăită de degetele noastre împreunate, buna miresmă a Împărăției o simțim în nările noastre, iar dacă nu gustăm din Pâinea Cerească nu avem Viață în noi. Acestea sunt efectele Întrupării pentru creștinul ortodox, aceasta este apropierea cu care Domnul ne copleșește. Astăzi însă, când stimulii exeriori au luat o amploare totalitară, ne-am înstrăinat de taina acestei negrăite apropieri, și de aici decurg 2 atitudini.

Fie transformăm aceste experiențe sensibile într-o datină goală de conținut, ce încurajează sentimentul religios în dauna credinței veritabile, fie le respingem în bloc pe temeiul literei Scripturii văduvite de Tradiție.

Pentru a evita aceste extreme păgubitoare vă propun să parcurgem icoanele ce împodobesc biserica noastră și să contemplăm Chipul care ne-a dăruit din Ființa Sa.

Dispunerea icoanelor

Descrierea icoanelor