Sfinţii Chiril şi Metodiu, cei întocmai cu apostolii
Sfinții Chiril și Metodiu (icoană din biserica noastră)
În fiecare an, ziua de 11 mai are pentru noi o mare însemnătate duhovnicească. În această zi, aflată întotdeauna între Învierea Domnului şi Pogorîrea Duhului Sfînt, îi sărbătorim pe ocrotitorii Bisericii noastre, Sfinţii Chiril şi Metodiu, martori deopotrivă a învierii creştinilor şi ai lucrării Duhului în lume.
Ei au trăit prima parte a vieţii lor în Bizanţul secolului al IX-lea aflat în plin avînt teritorial şi cultural după o lungă perioadă de criză generată de schisma Bisericilor orientale (nestorienii, monofiziţii şi monoteliţii), de marile invazii ale slavilor şi arabilor şi de nefasta politică iconoclastă ca răspuns la aceste provocări anterioare. Deşi Imperiul şi Biserica au depăşit aceste crize şi au intrat într-o perioadă înfloritoare începînd cu Duminica Ortodoxiei (843), sfinţii Chiril şi Metodiu au avut de răspuns unor noi provocări şi ameninţări îndreptate asupra vitalităţii şi unităţii Bisericii. Precum în secolul al IV-lea, cînd libertatea şi oficializarea credinţei creştine a determinat pe creştinii rîvnitori să aleagă calea pustiei pentru a evita formalismul şi secularizarea Bisericii, aşa şi sfinţii Chiril şi Metodiu au părăsit carierele şi perspectivele măreţe pe care le aveau în elita Imperiului pentru a merge pe calea cea strîmtă a monahismului şi a ,,nebuniei propovăduirii”.
Europa Christiana – icoana Sf. Chiril și Metodiu și a celorlalți sfinți în legătură cu ei (icoană din biserica noastră)
Primele două călătorii diplomatice, la arabi şi la hazari, le-au aprins rîvna mărturisirii Sfintei Treimi şi a Dumnezeului întrupat în contexte religioase şi culturale dificile pentru creştinism. A treia misiune, deşi motivată diplomatic, în Moravia Mare, le-a oferit ocazia de a se dedica construirii unei Biserici în pustia barbară, aşa cum erau considerate în mentalitatea bizantină triumfalistă populaţiile neelenofone, fie ele şi creştine. Pentru că misionarii de pînă atunci nu găsiseră o cale potrivită de a-i însufleţi pentru credinţa creştină, moravii trăiau la jumătatea secolului al IX-lea într-o stare de confuzie şi nemulţumire sufletească. În doar cîţiva ani, sfinţii Chiril şi Metodiu au tradus în limba slavonă, pe care o cunoşteau din Macedonia natală, Biblia, Liturghia, fragmente din Sfinţii Părinţi şi legislaţia imperială, reiterînd astfel lucrarea apostolilor în Duhul Cincizecimii. Prin aceste traduceri fundamentale şi prin alfabetul dăruit moravilor, sfinţii din Tesalonic au întemeiat viaţa duhovnicească şi culturală a tuturor popoarelor slave, sădindu-le o înaltă conştiinţă civică în ansamblul Europei creştine. Însă clericii şi nobilii germani nu au primit bine această emancipare spirituală a slavilor care punea stavilă ambiţilor lor de expansiune spre Răsărit. De aceea ei au hărţuit pe diferite căi lucrarea de convertire a moravilor, determinînd intervenţia papalităţii. Pentru a mărturisi adevărul şi pentru a da o structură canonică tinerei Biserici morave, sfinţii Chiril şi Metodiu au călătorit în anul 868 la Roma, obţinînd o deplină confirmare a misiunii lor din partea papei Adrian al II-lea.
Sf. Chiril și Metodiu – bazorelief
După moartea sfîntului Chiril, îngropat în bazilica San Clemente din Cetatea eternă, fratele său Metodiu a fost numit arhiepiscop al Moraviei şi al slavilor, slujire pe care o va purta pînă la moartea sa în anul 885 cu multe încercări şi necazuri provocate de conducătorii politici şi religioşi ai germanilor care nu s-au conformat hotărîrii papale, ci chiar au determinat în cele din urmă schimbarea ei şi interzicerea misiunii slave. Astfel Biserica slavilor nu a mai apucat să-şi împlinească rolul profetic de punte duhovnicească între Bisericile Apusului şi Răsăritului, ce se aflau deja într-o înstrăinare tot mai mare. Linia neagră de fractură ce avea să dividă creştinătatea pentru următorul mileniu s-a format chiar prin mijlocul popoarelor slave aflate în curs de convertire către Hristos dar în Biserici rivale. Astfel moravii (cu urmaşii lor cehi şi slovaci), polonezii, croaţii şi slovenii au rămas în tabăra apuseană, iar sîrbii, bulgarii şi ruşii în cea răsăriteană, deşi toţi primiseră Evanghelia într-o unică limbă slavonă de la sfinţii Chiril şi Metodiu şi de la ucenicii lor.
Consecinţele cele mai tragice ale dezbinării s-au manifestat în Bosnia, unde cea mai mare parte a locuitorilor a ales erezia bogomilă iar în secolul al XV-lea a trecut la Islam, şi în Cehia, unde oprimarea limbii slave şi îndepărtarea poporului de Scriptură a dus tot în secolul al XV-lea la mişcarea lui Jan Huss şi a taboriţilor, ferment esenţial al Reformei protestante cu dezbinările în serie rămase nevindecate pînă azi.
Harta călătoriilor Sf. Chiril şi Metodiu
Alegîndu-i pe sfinţii Chiril şi Metodiu ca ocrotitori ai paraclisului nostru, am dorit să mergem pe calea Adevărului şi a dialogului rodnic pe care ei au deschis-o într-un context istoric tensionat. Pe de o parte, contemporanii noştri trăiesc într-un climat spiritual extrem de confuz şi au nevoie de un nou alfabet al credinţei, care să le dea posibilitatea să asume (sau să respingă) conştient chemarea de creştin şi răspunderile ce decurg din ea. Pe baza acestei asumări încercăm şi noi să zidim o familie în care persoanele să se deschidă către bucurie, comuniune şi mărturie către cei înstrăinaţi de Dumnezeu şi de Biserică.
Sfinţii Chiril şi Metodiu – martori ai Cincizecimii (video)