Dis-de-dimineaţă mă trezisem să plec la Spanţov, la bunicii mei. Vroiam să semăn pe o suprafaţă mică, două plante: Quinoa şi Amaranthus. Săptămânile trecute semănasem două soiuri de linte şi trei soiuri de porumb. Vroiam să văd cum se comportă. Bunicii mei parcă s-au schimbat. O dată cu trecerea timpului, s-au transformat parcă în copii. Uită adeseori ce le spui, bunicul nu mai are aceeaşi putere pe care o avea înainte, bunica nu mai poate să facă nici măcar pâine, pentru că nu mai are putere să frământe şi făina care o primeşte de la moară nu mai este de aceeaşi calitate.

Având cea mai mare curte din sat, bunicul este mereu ocupat cu ceva. Acum se mânie foarte mult şi înjură pentru că nu mai poate lucra ca înainte. Fiind puţin izolaţi de lume, de când şi-au pus cablu, legătura lor cu societatea s-a rezumat la TV şi la satul lor. Eu vroiam să scap de gunoiul care circulă prin canalele mass-media şi mă duceam la ei, care îmi povesteau emisiunile idioate gen „Trădaţi în dragoste”, încercând să îmi dea lecţii de viaţă de acolo. Nu au nici o capacitate de selecţie. Dacă astăzi încerci să te orientezi, după morala bunicii eşti terminat. Pentru că bunicii de astăzi se uită la telenovele şi citesc ziare de o incultură la care nimeni nu spera că vom ajunge.

Am auzit de multe ori expresia că pe vremea bunicii fetele erau fecioare înainte de căsătorie. Fericiţi cei care au avut aceşti bunici. Pe vremea bunicii mele nu exista această valoare. Poate exista în Ardeal, în Moldova, nu şi la mine în zonă. Pentru că în acea zonă a rămas un puternic păgânism. De nenumărate ori am încercat să îi spun bunicii că “deochiul” şi “farmecele” nu pot avea nici o putere asupra lor. Nu cred că îşi vor schimba concepţia. Am privit pe peretele opus televizorului, erau câteva icoane într-un stil din acesta “neo-kitsch”. M-am gândit că dacă nu au icoane frumoase la care să se uite, şi-au întors faţa de la ele spre televizor. Le-am adus o icoană bizantină, pe care când a văzut-o bunica mea, s-a închinat şi a spus: “Doamne Iisuse, ai venit în casa mea”. Spre seară în loc să se uite la TV, am făcut rugăciunile de seară împreună cu ei. Ştiam că bunicii mele îi plac rugăciunile.

Eram ruşinat să fac acest lucru. De ce? Este o ruşine genetică. Tatăl meu fuge de acasă când vine preotul. Când eram mic, mă ascundeam cu fratele meu sub pat dacă venea preotul. Eram ameninţaţi că părintele ne taie limba dacă spunem prostii. Nici acum nu sunt vindecat de această “sacerdo-fobie”; când am venit prima oară la biserica din Agronomie pentru Taina Spovedaniei, am văzut că erau doi preoţi. Îmi era frică de amândoi. M-am gândit că eu şi aşa nu am curaj să spun ceva, dacă mă duc la cel solid sunt pierdut. Şi astăzi am aceeaşi teamă. Dar ştiam că trebuie să fac rugăciunile cu ei, mai ales pentru că mă ruşinam: “cel ce se va rușina de mine și de cuvintele Mele,….și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri”( Marcu 8, 38).

Bunica mea avea dubii în privinţa învierii. I-am spus de înviere, că va exista un moment când toţi vom învia cu trupul şi am văzut că s-a bucurat. Mi-a povestit de “martorii lui Iehova”. Şi acolo activează aceştia. I-au ajutat pe bunicii mei să ude grădina. Le-au spus că nu există Dumnezeu, nu există cruce şi ei au rămas impresionaţi. Nimeni nu îi ajută acolo, toţi caută să profite de ei. Dar bineînţeles că bunicii mei nu îi cred, totuşi m-au întrebat pe mine: “Ăştia au dreptate cu Iehova?” “Nu!!”  Un prieten îmi spunea că regretă faptul că bunicii sale nu a ştiut să îi răspundă că Hristos este Om şi Dumnezeu. Şi pentru acela am mărturisit eu bunicilor mei. Şi mai am mult de lucru. Şi sensibil şi inteligibil. Plantele pe care le-am semănat trebuie să le observ şi să le secer, cuvintele pe care le-am răspândit să le ud şi să le recoltez.

În Bărăganul României se poate face misiune ca în Africa, aici întâlneşti păgânism, secte, condiţii aspre. Cineva care cu harul lui Dumnezeu rezistă în acest mediu este pregătit pentru a mărturisi în orice colţ al lumii.

Victor P.