Această activitate, înscrisă între serile Lumina de sub obroc, este un alt prilej de a petrece timp bineplăcut împreună, înaintea lui Dumnezeu. Scopul acestor întâlniri este acela de a ne hrăni împreună din învățăturile Bisericii, ca și din experiența oamenilor de știință și nu în ultimul rând a părinților și a noastră – a tuturor celor care am fost sau încă mai suntem copii – în ceea ce privește creșterea și educarea tinerei generații de femei.
Lecturile și discuțiile săptămânale vizează o temă propusă și aleasă de comun acord. Ce căutăm? Răspunsuri, soluții și recomandări cu privire la influența părinților, a învățătorilor și a prietenilor asupra fetelor de toate vârstele (din pruncie până la maturitate), la educarea fetelor în perspectiva vieții de adult, la demnitate, sexualitate, curăție, familia monoparentală, emoții și trăiri specifice perioadei de pubertate și adolescență, obsesia frumuseții, viața duhovnicească.
De ce să avem astfel de întâlniri?
„Primul motiv este acela de a ne ajuta pe noi înșine, cei care îi îngrijim pe copii în calitate de părinți, de frați, de unchi, de profesori, de bunici, să greșim cât mai puțin în relațiile noastre cu copiii și pentru a-i ajuta cât mai mult posibil. Cel de-al doilea motiv este să ne ajutăm pe noi înșine să observăm câteva lucruri care s-au născut înlăuntrul nostru și care ar fi putut să nu fie dacă, atunci când am fost copii, mai marii noștri ar fi făcut mai puține greșeli față de noi și ar fi știut să ne ajute mai mult și mai bine.” (arhim. Simeon Kraiopoulos)
„Copiii sunt un dar de la Dumnezeu, iar noi suntem responsabili de bunăstarea lor. Creșterea fetelor implică în acest sens a le ajuta să străbată câmpul cultural minat care li se așterne înainte. Înseamnă a le insufla aprecierea pentru adevăr, responsabilitate, autodisciplină, autocontrol, generozitate și bunătate sufletească. Înseamnă a le învăța modestia, moralitatea și bunele maniere. Înseamnă a le ajuta să învingă înclinația naturală spre egoism, agresivitate și neglijență.” (dr. James Dobson)