Să vedem cine a fost primul angajat, poate că învăţăm ceva din experienţa lui. “Dumnezeu i-a dat lui Adam, grădina raiului să o lucreze şi să o păzească”. Adam putea mânca din toţi pomii raiului. Nu avea nevoie să lucreze pentru a se hrăni. Dar de ce lucra? Sau ce lucra? Adam lucra şi sensibil(văzut) şi inteligibil. Lucra grădina raiului şi desăvârşirea sa. Fiind creat după chipul lui Dumnezeu, lucra pentru că Dumnezeu lucrează. Lui Hristos îi cereau CV-ul. Iudeii îl întrebau: “ce minuni faci? ce lucrezi?”. El le răspundea: Tatăl meu lucrează şi Eu lucrez.

Adam a primit întreaga creaţie ca dar, pentru ca prin legătura cu ea, să se aducă pe sine însuşi şi întreaga lume la Dumnezeu. Adam este primul ecolog( oiko=gospodărie), el gospodăreşte creaţia şi o protejază, o păzeşte. O stăpâneşte, nu în sensul unei exploatări, ci în virtutea legăturii sale cu Dumnezeu care stăpâneşte toate şi îl deleagă pe Adam să pună nume animalelor. Punerea numelor însemna la iudei şi o stăpânire asupra celui numit. De aceea nu concepeau ca cineva să-I pună nume lui Dumnezeu, pentru că nimeni nu are putere asupra Lui.

Hristos spune: “Nu lucraţi pentru mâncarea cea pieritoare”(In 6,27), “Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi celelalte se vor adăuga vouă”, nu pentru a îndemna omul să nu facă nimic, ci pentru a-l ridica la rai, pentru a trăi mulţumitor faţă de darurile materiale şi spirituale ale lui Dumnezeu. Pentru ca munca sa să devină doxologie, slăvire, împreună-cântare cu îngerii.

Dumnezeu este Iconomul, care are grijă de oameni şi de creaţia sa. Ştie pe fiecare în parte, cu gândurile, cu darurile primite de la El, cu planurile sale. Fiind Atotştiutor ştie mai mult decât bazele de date care se ocupă cu “resursele umane”. Pentru El omul nu este o “resursă” pe care să o exploateze. Fiecare creştin la botez este înscris în baza de date din ceruri ca angajat al lui Hristos. Are o fişa postului clară: “Să slujească lui Hristos ca unui Împărat şi Dumnezeu.” Cum să slujească? Cum să lucrezi pentru Dumnezeu? Iudeii, care erau conştienţi că erau în primul rând angajaţii lui Dumnezeu, chiar Îl întreabă: “Cum să facem lucrările lui Dumnezeu?”(In 6,28). “Cum să faceţi lucrările lui Dumnezeu? Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi în Acela pe care El l-a trimis”(In 6, 29). Aşadar în acest job minunat prima cerinţă este credinţa în Hristos. Sunt unii care spun: “Nu contează serviciul. La servici e ceva, acasă este altceva.” Această discontinuitate apare şi în raport cu biserica. Nu te poţi dezlipi de profesia ta. Profesia ta te caracterizează. Eu nu pot zice: 8 ore pe zi sunt agronom şi restul e timpul meu liber. Este ca şi cum aş spune, cât timp sunt treaz am ochii căprui, iar când dorm nu îi mai am. Cel mai groaznic lucru pe care l-am auzit a fost: “preotul e şi el ca ceilalţi, când îşi dă haina jos nu mai este preot.”

În primele veacuri creştine exista o listă de meserii care nu era compatibilă cu viaţa de creştin. Astăzi lista s-a mărit. Cuprinde toate meseriile. Fiindcă acolo unde lucrezi, eşti nevoit să ai atitudine creştină. Eşti vânzător într-un magazin? Ce faci când clienţii vor să cumpere prezervative? Nu le dai! Te vor concedia? Te vor crede nebun? Dacă altul va avea aceeaşi atitudine, se ve alătura un altul şi aşa vom schimba ceva. Crezi că nu te poţi certa cu clienţii la casă pentru că nu vrei să le vinzi prezervative? Dacă nu, taie această meserie din obiectivul tău. Înseamnă că ea nu se potriveşte cu poruncile lui Hristos. Lucrezi într-o farmacie? Ce faci când ţi se vor cere anticoncepţionale abvortive? Le spui viziunea ta pro-life şi le zici că nu le poţi vinde moartea. Dacă nu poţi face acest lucru, nu te gândi să lucrezi într-o farmacie. Lucrezi într-o bancă şi şeful tău îţi face propuneri indecente? Niciodată nu faceţi compromisuri! Job-ul unde lucrezi este spre slava lui Dumnezeu! Fiecare companie are valorile ei etice. Este ca o comunitate. Scopurile companiei devin scopurile angajaţilor. Pe lângă scopurile enunţate, întodeauna după modul cum acţionează, după roadele lor, veţi observa că au şi alte valori. Este subînţeles că fiecare firmă urmăreşte profitul. Acesta nu este scopul vieţii creştine: să faci profit.

Societatea iudaică era echilibrată din punct de vedere al pieţei de muncă. În Legea Veche erau multe zile de odihnă: sabatul, lunile noi, anii jubiliar, o săptămână Paştile, sărbătoarea corturilor etc. Pământul o dată la şapte ani era lăsat să se odihnească. În societatea unde este prea multă activitate apare “inflaţia de muncă” şi apar crizele. Americanii sunt “activişti”. Ei au câte două job-ri şi nici acelea nu le ajung. Englezii luni se plimbă cu balonul, marţi se duc la curse de cai, dacă miercuri este de lucru muncesc între două partide de golf. Să nu credeţi că dacă lucraţi duminica, fără a fi extrem de necesară activitatea voastră, faceţi un “bine” societăţii. Societatea oricum are nevoie de sărbători, când nu mai sunt creştine, se fac altele: Haloween, Valentine’s, etc.

Însă viaţa nu este privită ca o alternanţă între zi de muncă şi sărbătoare (când greştit înţeles este “ziua mea liberă”). În primul rând nici trupul, nici sufletul, nici o zi din viaţa noastră nu ne aparţine. Este un dar de la Dumnezeu şi prin urmare o celebrăm. După învierea lui Hristos, după Rusalii, am intrat într-un nou eon.O nouă eră. Un alt timp. Raiul s-a deschis, Împărăţia cerurilor este deschisă şi noi lucrăm împreună, ne adunăm împreună cu ceilalţi în fiecare Duminică sau sărbătoare pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate. Aceasta este starea omului, care se află în comuniune cu Dumnezeu. Să primeşti toate cu mulţumire.

Să primeşti câţi copii îţi dă Dumnezeu. Îţi poate da 20, sau nu îţi poate da nici unul. Să primeşti Viaţa să curgă, ca un râu limpede, printr-o pajişte cu flori. Ca o mladiţă de viţă, altoită pe Hristos. Să ştii cum să lucrezi via şi să o tai pentru a obţine roade. Uneori suntem nevoiţi să tăiem cariera, domeniul profesional, pentru familie. Dar nu este aici problema, că tăiem din profesional pentru famile. Părintele Atanasie de la Petru Vodă spunea: “În viaţă operăm cu trei categorii de valori: esenţiale, importante şi secundare. Esenţială este credinţa şi legătura cu Dumnezeu, care-i dau omului verticalitate, echilibru, pace. Importante sunt familia şi profesia. Secundare sunt cele care ţin de biologic: reproducere, nutriţie, distracţie… Şi încheia cu amărăciune: Problema majoră este că azi oamenii trăiesc în secundar…!”

Să ne întoarcem la Adam. Pentru a înţelege starea lui Adam în rai, privim viaţa unor cuvioşi ca Sfântul Gherasim de la Iordan( 4 martie), căruia îi slujeau animalele. Un leu îi slujea şi ducea la păscut catârul care îi căra apă. Despre cuviosul Ilarion(4 mai) se spune că “certa vietăţile ce stricau seminţele odrăslite, oprea grindina, pământul cel însetat l-a adăpat cu ploaie, şi repejunea râului, ca Elisei, a despărţit-o şi a trecut-o”. Părintele Cleopa se încălzea la căldura urşilor, Sfântul Serafim de Sarov îi trăgea de urechi. În prezenţa Harului lui Dumnezeu, creaţia recunoaşte omul ca protector al său. Când Adam se îndepărtează de Dumnezeu, pământul îi rodeşte pălămidă, animalele nu i se mai supun. Dar pălămida este o promisiune. Este o plantă cu rădăcinele până în străfundurile pământului şi când creşte, trage cu ea azotul din pământ la care celelalte plante nu puteau ajunge. Dacă lucrătorul pământului o taie ea poate fi folositoare. Cât timp era în Rai, Adam a căutat un ajutor, care să îl sprijine în lucrarea sa de desăvârşire, de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, la starea de dumnezeire după har. “Însă nu s-a găsit ajutor potrivit lui.”. Îi trebuia cineva care să fie înzestrat cu gândire, simţire şi capacitate de acţiune. Pentru a nu fi singur în lucrarea sa pentru desăvârşire, Creatorul Său îl adoarme, şi din coasta sa o plăsmuieşte pe Eva. Hristos, Noul Adam, Dumnezeu adevărat şi om adevărat îşi împunge coasta sa pentru a plăsmui Biserica, Trupul Său. Biserica se roagă pentru Petru, iar îngerul este trimis să bată în coasta lui, pentru a-l scoate din lanţuri.

Maica lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară este Noua Evă, modelul Bisericii. În nuntă mirele este o imagine a lui Hristos, iar mireasa o icoană a Maicii lui Dumnezeu. În călugărie, monahul are Mireasa sa, Biserica, monahia-mirele Hristos. Familia este o mică biserică, o mică obşte de mânăstire, în care membrii ei, făcând parte din Biserică, îl urmează pe Hristos.

Victor P