LITURGHIA
In Grecia antică, acest cuvânt desemna o acţiune comună cu caracter civic (în latină – respublica). Biserica creştină a preluat acest termen pentru a denumi, pe de-o parte, evenimentul său central şi reconstitutiv, anume Taina Euharistiei, iar pe de altă parte, în sens mai larg, ansamblul tuturor activităţilor ei de cult. Ne vom referi deocamdată la acest al doilea înţeles şi la reflectarea lui în viaţa paraclisului nostru.
Biserica şi cultul sunt două noţiuni inseparabile, dar care este relaţia dintre ele? În general, ni se pare că Biserica este o instituţie care asigură slujbe de tot felul pentru nevoile religioase ale creştinilor. Majoritatea oamenilor apelează azi la Biserică pentru a-şi rezolva varii probleme personale – conştiinţa încărcată, boala, neînţelegerile cu cei din jur – şi aşteaptă răspunsul prin intermediul unor ritualuri : Spovedanie, Maslu, acatist. Dacă cercetăm însă începuturile Bisericii şi Tradiţia ei autentică (ce se regăseşte în structura acestor ritualuri), constatăm o inversare a termenilor: participarea la cult urmăreşte formarea unei conştiinţe bisericeşti, nu individualistă, ci colectivă: aceea de popor al lui Dumnezeu. Scopul Bisericii nu este desfăşurarea slujbelor; dimpotrivă, slujbele au ca scop constituirea Bisericii ca o comunitate vie, Templu al Duhului Sfânt.
Departe de a fi obiectul de activitate al Bisericii, liturghia descoperă viaţa cea nouă pe care Hristos ne-a adus-o. Căci El nu a venit să stabilească o nouă religie, nici să instituie un cult deosebit.
Biserica începuturilor a preluat atât Legea cât şi Liturghia Vechiului Testament şi le-a împlinit prin Vestea cea Bună adusă de Hristos. Liturghia creştină nu s-a despărţit niciodată de cuvântul Scripturii, ci s-a constituit într-o tâlcuire duhovnicească a lui. Acest dualism integrator, între scriptură şi ritual, ca şi între cultul Vechiului Testament şi cultul Noului Testament este esenţial pentru înţelegerea liturghiei creştine, atât în ansamblu cât şi în expresiile ei particulare. Adeseori se vorbeşte despre Taine şi ierurgii ca mijloace de sfinţire a omului. Este însă important să reţinem că Tainele şi ierurgiile nu pot fi nicidecum desprinse de Taina Bisericii, adică unirea lui Hristos cu poporul Său în Duhul Sfânt.
Detalii despre fiecare Taină:
Taina Botezului şi a Mirungerii
[Tu, Doamne] ai binevoit a naște pe robul Tău acesta prin apă și prin duh… (slujba Botezului)
Taina Euharistiei
Se frânge și se împarte Mielul lui Dumnezeu … [și] pe cei care se împărtășesc îi sfințește. (slujba Sf. Liturghii)
Taina Spovedaniei
Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilință… (din rânduiala Spovedaniei)
Taina Sfântului Maslu
Sfințește [Dumnezeule] untdelemnul acesta în numele răstignirii Fiului Tău… (slujba Sf, Maslu)
Taina Cununiei
Primește [Doamne] cununile lor întru Împărăția Ta, păzindu-i neîntinați, neprihăniți și neasupriți… (slujba Cununiei)