Rugăciune a Sf. Isaac Sirul
Doamne, dă-mi să simt puterea cuvintelor Scripturii. Amin.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola sobornicească a Sf. Ap. Iacob (3, 1-10)

1. Nu mulţi dintre voi să deveniţi învăţători, fraţii mei, ştiind că noi, aceştia, vom fi supuşi unei judecăţi mai aspre.
2. Fiindcă noi în multe greşim. Dacă e cineva care să nu greşească’n cuvânt, apoi acela e bărbat desăvârşit, în stare să-şi înfrâneze şi trupul întreg.
3. Că dacă le punem cailor zăbala’n gură spre a ni-i supune, cârmuim şi trupul lor întreg.
4. Uitaţi-vă şi la corăbii: cât sunt ele de mari şi mânate de vânturi puternice, purtate sunt de o cârmă foarte mică oriîncotro le îndreaptă vrerea cârmaciului.
5. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată: puţin foc, şi câtă pădure aprinde!
6. Foc este şi limba; lume a fărădelegii, limba îşi are locul ei între mădularele noastre, cea care spurcă trupul întreg şi pune foc pe roata lumilor, ea însăşi fiind aprinsă de gheenă.
7. Că orice soi de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare e domolit şi a fost domolit de soiul omenesc,
8. dar limba, nimeni dintre oameni n’o poate domoli: rău fără odihnă, plină cu venin aducător de moarte.
9. Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul-şi-Tatăl, cu ea îi blestemăm pe oamenii care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
10. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Fraţii mei, asta nu trebuie să fie-aşa!

Din Evanghelia după Marcu (11, 11-23)

11. Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu; şi după ce S’a uitat la toate de jur-împrejur, fiind vremea spre seară a ieşit spre Betania împreună cu cei doisprezece.
12. Şi a doua zi, pe când ieşeau din Betania, El a flămânzit.
13. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, S’a dus acolo să vadă dacă va găsi ceva în el; şi ajungând la smochin, n’a găsit nimic decât frunze; că încă nu era vremea smochinelor.
14. Şi vorbindu-i, i-a zis: „De-acum înainte, roadă din tine nimeni în veac să nu mănânce!” Iar ucenicii Săi auzeau.
15. Şi au venit în Ierusalim. Şi intrând în templu, a început să-i dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele neguţătorilor de porumbei le-a răsturnat.
16. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu.
17. Şi-i învăţa şi le spunea: „Oare nu este scris: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut-o peşteră de tâlhari…”.
18. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Că se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui.
19. Iar când s’a făcut seară, au ieşit afară din cetate.
20. A doua zi dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini.
21. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: „Învăţătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s’a uscat…”.
22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu.
23. Adevăr vă spun că cel ce i-ar zice muntelui acestuia: Ridică-te şi te aruncă în mare!, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Domnul a luat binecuvântarea de la smochinul care era bogat în frunze, iar roade nu avea – şi el s-a uscat. Aceasta este o învăţătură dată cu fapta. Prin smochin se înţeleg oamenii care la arătare sunt de bună treabă, iar în fapt nu sunt vrednici de laudă. Cine sunt aceştia? Sunt cei care vorbesc frumos despre credinţă, dar credinţă nu au cu adevărat, ci doar cunosc cu mintea lor cele ale credinţei. Ei sunt cei care prin purtarea lor văzută par de bună treabă, iar prin simţirile şi stările lor sufleteşti nu sunt deloc aşa, şi fapte bune fac doar până când nu-şi mai pot ascunde starea lor înrăutăţită, iar atunci când au prilejul nu mai săvârşesc aceste fapte. De pildă, ei împart milostenie atunci când le cere cineva înaintea oamenilor; dar dacă le ceri între patru ochi, te mai şi ocărăsc. Merg în biserică să se roage lui Dumnezeu şi se roagă în văzul tuturor, şi se roagă şi acasă, ca să nu rămână de ruşine înaintea casnicilor; însă îndată ce rămân singuri, nici cruce nu-şi mai fac, iar despre întoarcerea minţii şi a inimii către Dumnezeu habar nu au. Să ne rugăm ca Dumnezeu să nu îngăduie să fim aşa; căci atunci osânda smochinului, de care am amintit mai sus, nu ne va ocoli.