Din Epistola a doua către Timotei a Sf. Ap. Pavel (2, 11-19)

11. Vrednic de crezare este cuvântul: Dacă’mpreună cu El am murit, împreună cu El vom şi via;
12. dacă răbdăm, împreună cu El vom şi împărăţi; dacă-L tăgăduim, şi El ne va tăgădui;
13. dacă nu-I suntem credincioşi, El ne rămâne credincios – fiindcă El nu Se poate tăgădui pe Sine.
14. Aminteşte-le aceste lucruri, conjură-i înaintea lui Dumnezeu să nu se ia la certuri pentru cuvinte; ele la nimic nu slujesc, ci la surparea celor ce ascultă.
15. Străduieşte-te să te arăţi în faţa lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să se ruşineze, drept învăţând cuvântul adevărului.
16. Iar de deşartele vorbiri lumeşti fereşte-te, căci „cei ce le fac” vor împinge tot mai mult spre necredinţă;
17. cuvântul lor va roade ca o cangrenă. Dintre ei sunt Imeneu şi Filet,
18. care s’au rătăcit de la adevăr zicând că învierea s’a şi petrecut, şi răstoarnă credinţa unora.
19. Însă temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi; şi: Să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului.

Din Sfânta Evanghelie după Luca (18, 2-8)

2. zicând: „Într’o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina.
3. Şi în cetatea aceea era şi o văduvă şi venea la el, zicând: Fă-mi dreptate asupra potrivnicului meu!…
4. Şi pentru o vreme n’a vrut; dar după aceea şi-a zis în sine: deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez,
5. totuşi, fiindcă văduva aceasta nu-mi dă pace, îi voi face dreptate, ca să nu vină să mă necăjească la nesfârşit”.
6. Şi a zis Domnul: „Auziţi voi ce spune judecătorul cel nedrept?
7. Dar oare Dumnezeu nu le va face dreptate aleşilor Săi care strigă spre El ziua şi noaptea, El, Care rabdă’ndelung pentru ei?
8. Vă spun Eu vouă că degrab le va face dreptate. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi El oare credinţă pe pământ?”

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Pentru a face să se întipărească mai bine în suflete adevărul potrivit căruia „trebuie pururea să ne rugăm şi să nu deznădăjduim” şi să continuăm a ne ruga, Domnul a rostit pilda cu judecătorul care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina, dar a împlinit până la urmă cererea văduvei nu pentru că s-ar fi temut de Dumnezeu şi s-ar fi ruşinat de oameni, ci numai şi numai pentru că văduva aceea nu-i dădea pace. Aşadar, dacă un astfel de om împietrit nu a putut să facă faţa unei cereri stăruitoare, oare Dumnezeu, Care este Iubitor de oameni şi Mult-Milostiv nu va împlini cererea stăruitoare, înălţată cu lacrimi şi inimă înfrântă către Dânsul?! Iată răspunsul la întrebarea: „de ce se întâmplă aşa de des că rugăciunile noastre nu sunt ascultate?”. Nu sunt ascultate pentru că înălţăm către Dumnezeu cererile noastre fără osârdie, parcă într-o doară, şi rugându-ne o dată acum, mâine aşteptăm împlinirea cererii noastre, nedorind să ne ostenim şi să ne omorâm cu firea la rugăciune. Iată că rugăciunea noastră nu este auzită şi împlinită pentru că noi înşine nu împlinim aşa cum se cuvine legea rugăciunii: stăruinţa cu nădejde şi osârdie.