Cuvântul zilei – Marți, 22 Noiembrie
Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat.
Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat.
Lărgiţi şi voi inimile voastre!
…puterea covârșitoare este a lui Dumnezeu, și nu de la noi, în toate pătimind necaz, dar nefiind striviți.
Fraților, nu judecați ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului și va vădi sfaturile inimilor.
…dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, așteptăm prin răbdare.
Eu Lumină am venit în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.
Cel ce umblă pe întuneric nu știe unde merge.
Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice neam, cel ce se teme de El și face dreptate este primit de El.
Cel care lucrează adevărul vine la Lumină.
Vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeți de cei care ucid trupul și după aceasta n-au ce să mai facă!