Prelegere pe marginea cărții scrise de Mihai Neamțu, intelectual și om politic, – Visul României Mari, susținută în trapeza bisericii noastre.

În timpul domniei primilor doi regi Regi, poporul român a câştigat două războaie, s-a bucurat de un regim parlamentar stabil, şi-a modernizat infrastructura, a dat naştere unei Academii de ştiințe, s-a dezvoltat economic (inclusiv printr-o Bancă Națională), a înflorit cultural (imaginea cea mai convingătoare fiind clădirea Ateneului Român). Primele spitale civilizate, cele dintâi universități moderne, căi ferate ori şcoli publice au apărut în România regimului monarhic şi constituțional. În egală măsură, Carol sau Ferdinand au dat o valoare sacră legii fundamentale şi tuturor acelor cutume (pietatea religioasă, respectul pentru eroi) fără de care nu există ordine spirituală sau civilizație politică. De la ceremonia încoronării din Alba-Iulia a lipsit însă o mare personalitate: arhitectul Unirii Bucovinei cu Țara-Mamă. Trebuie să-l cunoaştem.Mihai Neamțu, Visul României Mari