Din Sfânta Evanghelie după Matei (16, 13-20)
Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, i-a întrebat pe ucenicii Săi, zicând: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?” Iar ei au răspuns: „Unii, Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul dintre profeţi”. Şi le-a zis: „Dar voi, voi cine ziceţi că sunt?” Răspunzând Simon Petru, a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Viu!” Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: „Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Şi Eu îţi spun ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi-ţi voi da cheile împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri”. Atunci le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El este Hristosul.
0 Comments