Din Sfânta Evanghelie după Luca (1, 1-25; 57-80)
Pentru că mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire a faptelor ce s’au adeverit printre noi, aşa cum ni le-au predat cei care dintru’nceput le-au văzut şi au fost slujitori ai Cuvântului, tot astfel şi eu, după ce pe toate le-am urmărit de la’nceput cu de-amănuntul, m’am gândit că e bine să ţi le scriu pe rând, Preaputernice Teofile, pentru ca tu să cunoşti temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit. Fost-a în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din ceata preoţească a lui Abia; iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi numele ei era Elisabeta. Şi amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Şi nu aveau copii, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. Şi a fost că pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu în rândul cetei sale, după rânduiala preoţiei i-au ieşit sorţii să intre în templul Domnului şi să tămâieze. Iar la ceasul tămâierii toată mulţimea poporului era afară, rugându-se. Şi îngerul Domnului i s’a arătat stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi, văzându-l, Zaharia s’a tulburat şi frică a căzut peste el. Iar îngerul i-a grăit: „Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ţi-a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Ioan. Şi-ţi va fi el bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. Că mare va fi el înaintea Domnului; nici vin şi nici băutură tare nu va bea, şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt; şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul, Dumnezeul lor; şi Lui Îi va merge el înainte cu duhul şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să-i gătească Domnului popor pregătit”. Şi a zis Zaharia către înger: „După ce voi cunoaşte aceasta? Că eu sunt bătrân, iar femeia mea, înaintată în zilele ei”. Şi răspunzând îngerul, i-a zis: „Eu sunt Gavriil, cel ce stă în faţa lui Dumnezeu. Şi sunt trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea. Şi pentru că n’ai crezut în cuvintele mele, care se vor plini la vremea lor, iată vei fi mut şi nu vei putea vorbi până’n ziua când vor fi acestea”. Şi poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu. Şi când a ieşit, nu putea să vorbească. Şi ei au înţeles că vedenie a văzut în templu; şi el le făcea semne şi a rămas mut. Şi când s’au împlinit zilele slujirii lui, s’a dus la casa sa. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit; şi vreme de cinci luni s’a tăinuit, zicându-şi: „Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să-mi ridice ocara de printre oameni”. Iar Elisabetei i s’a împlinit vremea să nască şi a născut un fiu. Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul Şi-a mărit mila faţă de ea; şi cu ea se bucurau împreună. Şi a fost că în ziua a opta au venit să-l taie’mprejur pe prunc; şi voiau să-l numească Zaharia, cu numele tatălui său. Şi răspunzând, mama sa a zis: „Nu!; ci Ioan se va chema”. Şi au zis către ea: „În rudenia ta nu e nimeni care să se cheme cu numele acesta…”. Şi i-au făcut semn tatălui său, cum ar vrea el să fie numit. Şi cerând o tăbliţă, el a scris: „Numele lui este Ioan”. Şi toţi s’au mirat. Şi îndată gura şi limba i s’au deschis; şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu. Şi frică i-a cuprins pe toţi vecinii lor; şi despre lucrurile acestea s’a vorbit în tot ţinutul muntos al Iudeii. Şi toţi cei ce le-au auzit le puneau în inima lor, zicând: „Ce va fi oare copilul acesta?”… Că şi mâna Domnului era cu el. Şi Zaharia, tatăl său, s’a umplut de Duh Sfânt şi a profeţit, zicând: „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, că Şi-a cercetat poporul şi l-a răscumpărat; şi putere mântuitoare ne-a ridicat din casa lui David, sluga Sa, aşa cum a grăit prin gura sfinţilor Săi profeţi din veac, mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc, să facă milă cu părinţii noştri şi să-Şi amintească de legământul Său cel sfânt, de jurământul cu care i S’a jurat lui Avraam, părintele nostru; fiind noi astfel izbăviţi din mâna vrăjmaşilor, să ne dea nouă ca, fără frică, în faţa Lui să-I slujim în sfinţenie şi’n dreptate în toate zilele vieţii noastre. Iar tu, pruncule, profet al Celui-Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului ca să-I găteşti căile, să-i dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care Răsăritul-cel-de-Sus ne-a cercetat. Ca să-i lumineze pe cei ce şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii”. Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.
0 Comments