Din Sfânta Evanghelie după Luca (19, 1-10)

1. Şi intrând în Ierihon, trecea prin el.
2. Şi iată un bărbat cu numele Zaheu; şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat.
3. Şi căuta să-L vadă pe Iisus, care este, dar nu putea din pricina mulţimii, pentru că era mic de statură.
4. Şi alergând înainte, s’a urcat într’un sicomor ca să-L vadă, că pe acolo avea să treacă.
5. Şi când Iisus a ajuns la locul acela, uitându-Se în sus a zis către el: „Zahee, grăbeşte-te de coboară, că astăzi în casa ta trebuie să rămân”.
6. Şi el s’a grăbit şi s’a coborât şi L-a primit bucurându-se.
7. Şi când au văzut, toţi murmurau, zicând că la un om păcătos a intrat să găzduiască.
8. Iar Zaheu, stând în picioare, a zis către Domnul: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”.
9. Şi Iisus a zis către el: „Astăzi i s’a făcut mântuire casei acesteia, că şi acesta este fiu al lui Avraam.
10. Că pe cel pierdut a venit Fiul Omului să-l caute şi să-l mântuiască”.