Pharisee and Publican

Termenul spovedanie nu se identifică doar cu o formală relatare a unui păcat pe care l-am săvârșit, ci se află în legătură cu viața în întregimea ei, înțeleasă ca metanoia (pocăința), care este premisa absolut necesară a mântuirii.

Spun aceasta pentru că unele persoane, vorbind despre Spove­danie, înțeleg doar o acțiune care se face cu câteva zile sau ore înainte de dumne­zeiasca Împărtășanie, o acțiune care îi declară vrednici să se împărtășească cu Sfin­tele Taine, pentru o frumoasă prăznuire a unei mari sărbători bisericești.

spovedania1-587x1024De obicei, considerăm că trebuie să ne spovedim pen­tru a ne liniști starea de vinovăție și mustrările de cuget ale conștiintei sau, mai rău, pentru a-L împăca pe Dumnezeu. Desigur, Spovedania este un stadiu al pocăinței, dar dacă ea este despărțită de atmosfera de pocăința în integralitatea ei, atunci nu va aduce rezultate în sufletul omului.

Arhim. Hierotheos Vlahos, Spovedania si vindecarea sufletului