Săptămâna trecută am început acest seminar – să-i spunem – despre ce implică efectiv împlinirea poruncii pe care ne-a dat-o Mântuitorul: Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v’am iubit Eu pe voi. (Ioan 15:12)

Ne vom apleca asupra trăsăturilor iubirii, așa cum ni le prezintă Biblia, și vom cerceta paginile Scripturii pentru a vedea cum au fost ele puse în lucrare de către oamenii bine-plăcuți lui Dumnezeu.

Tema următoarei întâlniri: răbdarea.

Argument

În timpul Postului Mare, trupul este supus lucrării sufletului. Cu duhul să umblaţi, şi nu pofta trupului s’o împliniţi! Fiindcă trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului. Iar faptele trupului sunt cunoscute; acestea sunt: desfrânare, duşmănii, certuri, gelozii, întărâtări, invidii, ucideri, beţii, chefuri – cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Iar roada Duhului este iubire, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare, curăţie; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim cu duhul, cu duhul să şi umblăm. (Galateni 5:14-25)

Toată legea se cuprinde într’un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iată deci că legea lui Iisus Hristos ne cere să iubim. Prin urmare, dacă Dumnezeu ne dă ca poruncă să iubim înseamnă că stă și în puterea noastră să o împlinim și că e o chestiune de alegere. Ținta poruncii „aceleia” este iubirea din inimă curată, din conştiinţă bună şi din credinţă nefăţarnică. (1 Timotei 1:5) Totodată, iubirea este roada Duhului lui Dumnezeu Care S-a sălășluit în noi prin Taina Mirungerii. Domnul Dumnezeu e’n tine, Cel-Puternic te va mântui, El peste tine va aduce veselie şi’ntru iubirea Sa te va’nnoi şi’ntru plinirea dorului S’o veseli de tine ca’n zi de sărbătoare. (Sofonie 3:17)

Această poruncă – a iubirii – are două aspecte:

  1. Luaţi aminte şi puneţi la inimă: să-L iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru! (Iosua 23:11)
  2. Întru frăţească prietenie iubiţi-vă unii pe alţii, unii pe alţii întrecându-vă cu cinstirea. (Romani 12:10)

Ce vom face?

Pe parcursul următoarelor 7 săptămâni vom căuta și noi să creștem în iubire, alegând-o în mod conștient și însușindu-ne trăsăturile ei:

  • bunătatea
  • răbdarea
  • iertarea
  • respectul
  • smerenia
  • generozitatea
  • sinceritatea

Astfel, vom dedica întâlnirile noastre de Vineri seara acestor 7 „felii” ale tortului numit iubire, făcând din post un ospăț tainic.

Aşadar, ca nişte sfinţi şi iubiţi aleşi ai lui Dumnezeu, îmbrăcaţi-vă cu simţăminte de’ndurare, de bunătate, de smerenie, de blândeţe, de’ndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unul altuia dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; aşa cum Hristos v’a iertat vouă, tot astfel şi voi. Mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru iubire, care este legătura desăvârşirii. (Coloseni 3:12-14)

Îndemn

Ca un mic preambul al întâlnirilor ce vor urma, să punem înaintea minților și a inimilor noastre îndemnul de a cugeta la ce înseamnă să fii ca Dumnezeu. Ce anume iubește Dumnezeu?

  • Tatăl Îl iubeşte pe Fiul şi pe toate le-a dat în mâna Lui. (Ioan 3:35)
  • Domnul iubeşte inimile cuvioase şi plăcuţi îi sunt toţi cei fără prihană. (Prov. lui Solomon 22:11)
  • Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce dă cu voie bună. (2 Corinteni 9:7)
  • Domnul iubeşte dreptatea. (Psalmii 10:7)
  • Domnul iubeşte mila şi judecata. (Psalmii 32:5)
  • Domnul vă iubeşte, de aceea v’a scos Domnul cu mână tare şi cu braţ înalt şi te-a scăpat din casa robiei. (Deuteronomul 7:8) Fiindcă voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu vă folosiţi libertatea ca prilej de a-i sluji trupului, ci slujiţi-vă unul altuia prin iubire. (Galateni 5:13)

Detalii despre grupul de studiu