Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Faptele Apostolilor (14:20 – 15:4)

În zilele acelea, înconjurându-l ucenicii, Pavel s-a sculat și a intrat în cetate. Și a doua zi a ieșit cu Barnaba către Derbe. Și, binevestind cetății aceleia și făcând ucenici mulți, s-au înapoiat la Listra, la Iconiu și la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credință și arătându-le că prin multe suferințe trebuie să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Și, hirotonindu-le preoți în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredințat pe ei Domnului în Care crezuseră. Apoi, străbătând Pisidia, au venit în Pamfilia. Iar, după ce au grăit cuvântul Domnului în Perga, au coborât la Atalia. Și de acolo au mers cu corabia spre Antiohia, de unde fuseseră încredințați harului lui Dumnezeu, spre lucrul pe care l-au împlinit. Apoi, venind și adunând Biserica, au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei și că a deschis neamurilor ușa credinței. Și au petrecut acolo cu ucenicii nu puțină vreme. Iar unii, coborându-se din Iudeea, învățau pe frați că: Dacă nu vă tăiați împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteți să vă mântuiți. Deci, făcându-se pentru ei ceartă și împotrivire nu puțină cu Pavel și Barnaba, au rânduit ca Pavel și Barnaba și alți câțiva dintre ei să meargă la apostolii și la preoții din Ierusalim pentru această întrebare. Deci ei, trimiși fiind de Biserică, au trecut prin Fenicia și prin Samaria, istorisind despre venirea neamurilor la credință și făceau tuturor fraților mare bucurie. Și, sosind ei la Ierusalim, au fost primiți de Biserică și de apostoli și de preoți și au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei.

Din Evanghelia după Ioan (9:39 – 10:9)

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Și au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El și I-au zis: Oare și noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: Noi vedem. De aceea, păcatul rămâne asupra voastră. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul oilor. Portarul deschide acestuia și oile ascultă de glasul lui, iar păstorul cheamă oile sale pe nume și le mână afară. Și, când scoate oile, merge înaintea lor și oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înțeles ce înseamnă cuvintele Lui. Deci, iarăși a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt ușa oilor. Toți câți au venit mai înainte de Mine sunt furi și tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt ușa. Dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.

Un cuvânt pentru fiecare zi a anului din înțelepciunea Cuviosului Iosif Isihastul

Mi-a povestit iarăși fratele acela că odată avea tristețe pentru un frate oarecare, pe care îl sfătuia și care nu făcea ascultare. […] Rugându-se, a ajuns în extaz și a văzut pe Domnul țintuit pe cruce, în întregime în lumină. Și, ridicându-Și capul, l-a întors către el și a zis: „Ai văzut la Mine câte am îndurat pentru iubirea ta? Tu ce ai îndurat?” Și odată cu cuvântul Lui s-a risipit tristețea, s-a umplut de bucurie și de pace și, vărsând multe lacrimi, se minuna de pogorământul Domnului, Care îngăduie necazurile, dar iarăși mângâie, ori de câte ori ne vede descurajați.