Din Faptele Apostolilor (5:1-11)

În zilele acelea un om, anume Anania, împreună cu Safira, femeia lui, și-a vândut țarina. Și a ascuns din preț, știind și femeia lui, și, aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor. Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut Satana inima ta, ca să minți tu Duhului Sfânt și să ascunzi din prețul țarinei? Oare, păstrând-o, nu-ți rămânea ție, și vândută, nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai mințit oamenilor, ci lui Dumnezeu! Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut și a murit. Atunci frică mare i-a cuprins pe toți care au auzit. Și, sculându-se cei mai tineri, l-au înfășurat în giulgiu și, scoțându-l afară, l-au îngropat. După un răstimp, ca de trei ceasuri, a intrat și femeia lui, neștiind ce se întâmplase. Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă ați vândut țarina cu atât? Iar ea a zis: Da, cu atât. Iar Petru a zis către ea: De ce v-ați învoit voi să ispitiți Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor scoate afară și pe tine. Și ea a căzut îndată la picioarele lui Petru și a murit. Și, intrând tinerii, au găsit-o moartă și, scoțând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei. Și frică mare a cuprins toată Biserica și pe toți care au auzit acestea.

Din Evanghelia după Ioan (5:30 – 6:2)

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, Care M-a trimis. Dacă mărturisesc Eu despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Altul este Cel ce mărturisește despre Mine; și știu că adevărată este mărturia pe care o mărturisește despre Mine. Voi ați trimis la Ioan și el a mărturisit adevărul. Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci vă spun acestea ca să vă mântuiți. Acela (Ioan) era făclia care arde și luminează, și voi ați voit să vă veseliți o clipă în lumina lui. Dar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârșesc, lucrurile acestea, pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Și Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-ați auzit vreodată, nici fața Lui n-ați văzut-o; și cuvântul Lui nu sălășluiește în voi, pentru că voi nu credeți în Cel pe Care L-a trimis Acela. Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, și acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Și nu voiți să veniți la Mine, ca să aveți viață! Slavă de la oameni nu primesc; dar v-am cunoscut că nu aveți în voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veți primi. Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții, iar slava care vine de la singurul Dumnezeu nu o căutați? Să nu socotiți că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuiește este Moise, în care voi ați nădăjduit. Căci, dacă ați fi crezut lui Moise, ați fi crezut și Mie, căci despre Mine a scris acela. Iar dacă celor scrise de el nu credeți, cum veți crede în cuvintele Mele? După acestea, Iisus S-a dus dincolo de marea Galileei, în părțile Tiberiadei. Și a mers după El mulțime mare, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi.

Toate aceste anomalii, tulburarea, ura, respingerea, mișcările sălbatice ale patimilor, sunt toate ale satanei. Toate, deopotrivă, au nevoie de respingere. Cu forță, cu durere, cu necaz, de la început, fără întârziere, înainte de a pătrunde satana și de a pune mâna pe pășuni și de a opri cursul apelor din afară, înfometând sufletul de răcoarea cerească. Vezi, când se fac pogorăminte gândurilor pe care le seamănă cel viclean, atunci ți se taie îndată îndrăzneala rugăciunii.