Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola către Coloseni a Sf. Apostol Pavel (4:10-18)

Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se numește Iustus, care sunt din tăierea împrejur; numai aceștia au lucrat împreună cu mine pentru Împărăția lui Dumnezeu. Ei au fost cei ce mi-au adus mângâiere. Vă îmbrățișează Epafras, care este dintre voi, rob al lui Iisus Hristos, pururea luptând pentru voi în rugăciunile sale, ca să stați desăvârșiți și plini de tot ce este după voința lui Dumnezeu. Martor îi sunt că are multă râvnă pentru voi și pentru cei din Laodiceea și din Ierapole. Vă îmbrățișează Luca, doctorul cel iubit, și Dima. Îmbrățișați pe frații din Laodiceea și pe Nimfas și Biserica din casa lui. Și, după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceți să se citească și în Biserica laodiceenilor, iar pe cea din Laodiceea să o citiți și voi. Și spuneți lui Arhip: Vezi de slujba pe care ai primit-o întru Domnul, ca să o îndeplinești. Salutarea cu mâna mea, a lui Pavel. Aduceți-vă aminte de lanțurile mele! Harul fie cu voi. Amin!

Din Evanghelia după Luca (10:1-15)

În vremea aceea, a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini; rugați, deci, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său. Mergeți! Iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor. Nu purtați pungă, nici traistă, nici încălțăminte; și pe nimeni să nu salutați pe cale. Iar în orice casă veți intra, întâi ziceți: Pace casei acesteia! Și de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi. Și în această casă rămâneți, mâncând și bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutați din casă în casă. Și în orice cetate veți intra și vă vor primi, mâncați cele ce vă vor pune înainte. Și vindecați pe bolnavii din ea și ziceți-le: S-a apropiat de voi Împărăția lui Dumnezeu. Și în orice cetate veți intra și nu vă vor primi, ieșind în piețele ei, ziceți: Și praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea voastră vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să știți, că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Zic vouă că mai ușor va fi Sodomei în ziua aceea decât cetății aceleia. Vai ție, Horazine! Vai ție, Betsaido! Căci dacă în Tir și în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac și în cenușă. Dar Tirului și Sidonului mai ușor le va fi la judecată decât vouă. Și tu, Capernaume, nu ai fost înălțat oare până la cer? Până la iad vei fi coborât!

Protosinghel Petroniu TănaseUşile pocăinţei

E un lucru cunoscut de când lumea că îmbuibarea aduce somnolenţă; că oamenii care muncesc mult cu mintea nu sunt mâncăcioşi; că, în genere, omul consumă mai mult decât are nevoie organismul. Supraalimentarea, împreună cu sedentarismul şi suprasolicitarea (cei trei S), macină mai mult decât orice vitalitatea omului din vremea noastră. Iar postul aduce sănătate trupească şi limpezeşte mintea.