Din Epistola către Filipeni a Sf. Apostol Pavel (2:24-30)

Fraților, sunt încredințat în Domnul că eu însumi voi veni în curând. Am socotit de grabnică nevoie să vă trimit pe Epafrodit, cel împreună cu mine lucrător și luptător, care este și trimisul vostru și slujitorul nevoilor mele, fiindcă avea mare dor de voi toți și era mâhnit, fiindcă ați auzit că a fost bolnav. Într-adevăr, bolnav a fost aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el și nu numai de el, ci și de mine, ca să nu am întristare peste întristare. Deci, l-am trimis mai degrabă ca, văzându-l, voi iarăși să vă bucurați, iar eu să fiu mai puțin mâhnit. Primiți-l, dar, întru Domnul, cu toată bucuria și pe unii ca aceștia întru cinste să-i aveți, fiindcă pentru lucrul lui Hristos a mers până aproape de moarte, punându-și viața în primejdie, ca să împlinească lipsa voastră în slujirea mea.

Din Evanghelia după Luca (6:46 – 7:1)

Zis-a Domnul: Pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun? Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea este unui om care, zidindu-și casă, a săpat, a adâncit și i-a pus temelia pe piatră; și, venind apele mari și puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care și-a zidit casa pe pământ, fără temelie, și, izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut și prăbușirea acelei case a fost mare. Și după ce a sfârșit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum.

Parcă exasperat de insistenţa unora în a-şi reduce viaţa spirituală doar la unele rugăciuni sau invocări ale lui Dumnezeu, Mântuitorul izbucneşte: „Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun?” (Matei 6, 46). Unii nu realizează că Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă (mai ales dacă tu ţii strâns în mâini gura la traistă). Alţii spun că ar vrea să împlinească poruncile, dar nu pot. Şi e plină azi lumea de neputincioşi! E cea mai la îndemână scuză: „aş vrea, dar nu pot!”. Or, dacă Domnul ne spune „să facem” înseamnă că El are încredere în noi că putem, ar fi absurd să ne ceară ceva ce nu stă în puterea noastră. Problema este că, dacă El are încredere în noi, noi nu avem încredere în El. Şi nu-L credem pe Dumnezeu, ci credem gândurilor şi stărilor noastre care ne aduc în punctul în care să spunem: nu pot! Avem nevoie să-L alegem pe Dumnezeu şi nu pe ale noastre, să-L credem pe El, nu să ne tot credem pe noi. E ceea ce urneşte, în sfârşit, fiinţa noastră către cele cereşti. Altminteri, tot lamentându-ne cu viclenie şi plângându-ne de milă, să nu ajungem cumva la nivelul celui care – mucalit sau nu – a lansat, pe internet, întrebarea: „Noi ăştia, leneşii, intrăm în rai sau vine cineva să ne ia?”.