Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola către Efeseni a Sf. Apostol Pavel (5:25-33)

Fraților, iubiți femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca să o sfințească, curățind-o cu baia apei prin cuvânt, și ca s-o înfățișeze Sieși, Biserică mărită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă și fără de prihană. Așadar, bărbații sunt datori să-și iubească femeile lor, ca pe înseși trupurile lor. Cel ce-și iubește femeia sa, pe sine se iubește. Căci nimeni, vreodată, nu și-a urât trupul său, ci fiecare îl hrănește și îl încălzește, precum și Hristos Biserica; pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui. Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică. Astfel, și voi, fiecare așa să-și iubească femeia sa, ca pe sine însuși; iar femeia să se teamă de bărbat.

Din Evanghelia după Luca (4:1-15)

În vremea aceea, Iisus, fiind plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie, timp de patruzeci de zile fiind ispitit de diavol. Și, în aceste zile, nu a mâncat nimic, iar sfârșindu-se zilele acelea, a flămânzit. Și I-a zis diavolul: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine. Și a răspuns Iisus către el: Scris este că «nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu». Apoi, suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii. Și I-a zis diavolul: Ție îți voi da toată stăpânirea aceasta și strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie și eu o dau cui voiesc; deci, dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. Dar, răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, Satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești». Și L-a dus în Ierusalim și L-a așezat pe aripa templului și I-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci scris este: «îngerilor Săi va porunci pentru Tine ca să Te păzească; și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să lovești de piatră piciorul Tău». Și răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: «Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău». Și diavolul, sfârșind toată ispita, s-a îndepărtat de la El până la o vreme. Dar Iisus S-a întors în puterea Duhului în Galileea și a ieșit vestea despre El în toată împrejurimea. Și învăța în sinagogile lor, fiind slăvit de toți.

Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere

După ce Hristos, odată cu dreapta credință și cu Sfântul Botez, a dat pecetea credinciosului, S-a retras imediat în pustie și acolo a început în mod practic lucrarea virtuților, războind una câte una patimile contrare. Să luăm aminte cu câtă înțelepciune a început lupta de recucerire a vechii fortărețe înrobite: cea dintâi poruncă dată omului a fost „Să nu mâncați” și totuși omul a mâncat și a murit. Iar acum Iisus începe de la post, ca să tămăduiască cea dintâi rană. „Atunci Iisus a fost dus în pustie de Duhul ca să fie ispitit de diavolul și postind patruzeci de zile și patruzeci de nopți”, zice Evanghelistul. Ca un atlet viteaz care se ostenește mai dinainte în mod corespunzător pentru lupta hotărâtă, așa și Domnul ne-a arătat ca un fel de dreptar de neîncălcat al luptei noastre, și imediat după aceea primește atacurile vrăjmașului. (…)

Vedem, așadar, că prin post vine pregătirea, curățirea, luminarea. Prin luminare, diagnosticul corect. Iar diagnosticul corect provoacă râvnă. Râvna provoacă rezistența și lupta. Iar lupta, biruința; și biruința, harul. Iar acest har este acela care face să vină îngerii și să slujească. „Prin înfrânarea patimilor, omorând atacurile și mișcările arzătoare, mucenicii lui Hristos au primit harul”, zice o laudă a Bisericii noastre care face vrednice de crezare cele de mai sus.

Care dintre noi, oare, este cu putință, să nu dorească dumnezeiescul har care este „haina de nuntă”, arvuna Împărăției și pașaportul, ca să zicem așa, pentru intrarea liberă în viața veșnică? Hristos, Care este modelul nostru, conducătorul nostru și începătura noastră, merge înainte și ne trasează calea plutirii noastre. Să-L urmăm cu credință. Amin.