Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola întâi către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (16:5-12)

Fraților, voi veni la voi, când voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia trec. La voi mă voi opri, poate, sau voi și ierna, ca să mă petreceți în călătoria ce voi face. Căci nu vreau să vă văd acum numai în treacăt, ci nădăjduiesc să rămân la voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. Voi rămâne însă în Efes, până la praznicul Cincizecimii. Căci mi s-a deschis ușă mare spre lucru mult, dar sunt mulți potrivnici. Iar de va veni Timotei, vedeți să fie fără de teamă la voi, căci lucrează ca și mine lucrul Domnului. Nimeni, deci, să nu-l disprețuiască; ci să-l petreceți cu pace, ca să vină la mine; că îl aștept cu frații. Cât despre fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu frații; totuși nu i-a fost voia să vină acum. Ci va veni când va găsi prilej.

Din Evanghelia după Matei (21:28-32)

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Și, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi și lucrează în via mea. El însă, răspunzând, a zis: Nu vreau! Dar apoi, părându-i rău, s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot așa; acesta, răspunzând, a zis: Mă duc, doamne! Dar nu s-a dus. Care dintre aceștia doi a făcut voia tatălui? Zis-au Lui: Cel dintâi. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptății și n-ați crezut în el, dar vameșii și desfrânatele au crezut, iar voi ați văzut și nu v-ați căit nici după aceea, ca să credeți în el.

Mitropolitul Antonie de Suroj, Rugăciunea care aduce roade. Buchet de texte duhovnicești pentru lectura zilnică

Pocăinţa nu trebuie confundată cu remuşcarea, nu înseamnă să-ţi pară foarte rău de ceea ce nu a mers bine în trecut. Pocăinţa este o atitudine activă, pozitivă, care constă în a te îndrepta în direcţia potrivită.

Acest lucru este exprimat foarte limpede în pilda celor doi fii (Matei 21, 28) care primesc porunca de la tatăl să meargă să-i lucreze via. Unul a zis: „Mă duc”, dar nu s-a dus. Celălalt a zis: „Nu mă duc”, dar pe urmă s-a ruşinat şi s-a dus la muncă.

Aceasta a fost pocăinţă adevărată şi nu ar trebui să ne lăsăm vreodată amăgiţi de gândul că a deplânge trecutul este un act de pocăinţă. Face parte din ea, desigur, dar pocăinţa rămâne nereală şi stearpă atâta timp cât nu ne-a determinat să facem voia Tatălui. Avem tendinţa de a crede că ar trebui să nască emoţii plăcute şi adesea ne mulţumim cu emoţii, în loc de schimbări reale, profunde.