Din Epistola întâi către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (15:29-38)

Fraților, ce vor face cei care se botează pentru morți? Dacă morții nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei? De ce mai suntem și noi în primejdie în tot ceasul? Mor în fiecare zi! V-o spun, fraților, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru. Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul? Dacă morții nu înviază, să bem și să mâncăm, căci mâine vom muri! Nu vă lăsați înșelați. Tovărășiile rele strică obiceiurile bune. Treziți-vă cum se cuvine și nu păcătuiți. Căci unii nu au cunoștință de Dumnezeu; o spun spre rușinea voastră. Dar va zice cineva: Cum înviază morții? Și cu ce trup au să vină? Nebun ce ești! Tu, ce semeni nu dă viață, dacă nu va fi murit. Și ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte, iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, și fiecărei semințe un trup al său.

Din Evanghelia după Matei (21:23-27)

În vremea aceea, după ce a intrat Iisus în templu, s-au apropiat de El, pe când învăța, arhiereii și bătrânii poporului și au zis: Cu ce putere faci acestea? Și cine Ți-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu pe voi un cuvânt, pe care, dacă Mi-l veți spune, și Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: din cer, ne va spune: De ce, dar, n-ați crezut lui? Iar de vom zice: de la oameni, ne temem de popor, fiindcă toți îl socotesc pe Ioan proroc. Și, răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu știm. Zis-a lor și El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.

Hristos ne-a numit prieteni şi fraţi nu pentru că noi am fi dat dovadă de vreo vrednicie specială, ci pentru că inima Lui dumnezeiască este plină de iubire. „Iată – se spunea despre Hristos -, prietenul vameşilor şi al păcătoşilor!” Şi El Însuşi a zis: „N-am venit pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi; nu cei sănătoşi au nevoie de Doctor, ci cei bolnavi.” Să mai spunem că Hristos l-a numit prieten până şi pe Iuda, şi nu oricând, ci chiar când Îi dădea sărutarea mincinoasă, sărutarea trădării în Grădina Ghetsimani: „Prietene, cu sărutare vinzi tu pe Fiul Omului?”(…) Aşadar, prietenia este o stare şi o măsură duhovnicească, este capacitatea omului de a privi lumea cu ochii lui Hristos. De aceea, unul din Părinţii egipteni spunea: „Cel ce nu primeşte pe oricine ca pe fratele său, ci face deosebire între oameni, acela nu este desăvârşit”.

Desigur, nu suntem obligaţi să răbdăm tovărăşia unor oameni stricaţi, cu obiceiuri rele, care ne abat de la calea noastră, după cum şi apostolul Pavel ne avertizează: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. Este de preferat să ne înconjurăm de oameni virtuoşi pentru a deveni ca ei ştiind că, precum zice proorocul David, „cu cel cuvios cuvios vei fi şi cu cel îndărătnic te vei îndărătnici”. Însă această înstrăinare, când se face, nu trebuie să se facă cu orgoliu, nesocotind şi judecând pe alţii, ci cu atitudinea omului care nu poate duce o sarcină. Evit anumiţi oameni nu pentru că ei sunt mai răi ca mine, ci pentru că eu nu sunt destul de bun pentru a putea avea folos de pe urma convieţuirii cu ei. Cu alte cuvinte, să trăim ca şi cum oamenii răi nu ar exista, fără să-i judecăm.