aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola întâi către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (14:26-40)
Fraților, când vă adunați împreună, fiecare din voi are psalm, are învățătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă. Dacă grăiește cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei și pe rând să grăiască, și unul să tălmăcească. Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică și să-și grăiască numai lui și lui Dumnezeu. Iar prorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalți să judece, iar dacă se va descoperi ceva altuia care șade, să tacă cei dintâi. Căci puteți să prorociți toți, câte unul, ca toți să învețe și toți să se mângâie. Și duhurile prorocilor se supun prorocilor. Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinților, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice și Legea. Iar dacă voiesc să învețe ceva, să întrebe acasă pe bărbații lor, căci este rușinos ca femeile să vorbească în biserică. Oare de la voi a ieșit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi? Dacă i se pare cuiva că este proroc sau om duhovnicesc, să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului. Iar dacă cineva nu vrea să știe, să nu știe. Așa că, frații mei, râvniți a proroci și nu opriți să se grăiască în limbi. Dar toate să se facă cu cuviință și după rânduială.
Din Evanghelia după Matei (21:12-14; 17-20)
În vremea aceea, a intrat Iisus în templu și a alungat pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei. Și a zis lor: Scris este: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema», iar voi o faceți peșteră de tâlhari! Și au venit la El în templu orbi și șchiopi și i-a făcut sănătoși. Și, lăsându-i, a ieșit afară din cetate, la Betania, și noaptea a rămas acolo. Dimineața, a doua zi, pe când Se întorcea în cetate, a flămânzit; și, văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și i-a zis: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum de s-a uscat smochinul îndată?
Domnul a luat binecuvântarea de la smochinul care era bogat în frunze, iar roade nu avea – şi el s-a uscat. Aceasta este o învăţătură dată cu fapta. Prin smochin se înţeleg oamenii care la arătare sunt de bună treabă, iar în fapt nu sunt vrednici de laudă. Cine sunt aceştia? Sunt cei care vorbesc frumos despre credinţă, iar credinţă nu au cu adevărat, ci doar cunosc cu mintea lor cele ale credinţei. Ei sunt cei care prin purtarea lor văzută par de bună treabă, iar prin simţirile şi stările lor sufleteşti nu sunt deloc aşa şi fapte bune fac doar până când nu-şi mai pot ascunde starea lor înrăutăţită, iar atunci când au prilejul nu mai săvârşesc aceste fapte. De pildă, ei împart milostenie atunci când le cere cineva înaintea oamenilor, dar dacă le ceri între patru ochi, te mai şi ocărăsc. (…) Să ne rugăm ca Dumnezeu să nu îngăduie să fim aşa; căci atunci osânda smochinului, de care am amintit mai sus, nu ne va ocoli.
0 Comments