Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola întâi către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (2:9 – 3:8)

Fraților, precum este scris: «Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El». Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni știe cele ale omului, decât duhul omului, care este în el? Așa și cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaștem cele dăruite nouă de Dumnezeu; pe care le și grăim, dar nu în cuvinte învățate din înțelepciunea omenească, ci în cuvinte învățate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovnicești oamenilor duhovnicești. Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește. Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; căci cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L învețe pe El? Noi însă avem gândul lui Hristos. Și eu, fraților, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovnicești, ci ca unora trupești, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteați mânca și încă nici acum nu puteți, fiindcă sunteți tot trupești. Câtă vreme este între voi pizmă și ceartă și dezbinări, nu sunteți, oare, trupești și nu după firea omenească umblați? Căci, atunci când unul zice: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apolo, oare nu sunteți oameni trupești? Dar ce este Apolo? Și ce este Pavel? Slujitori prin care ați crezut voi și după cum i-a dat Domnul fiecăruia. Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel nici cel ce sădește nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu, Care face să crească. Cel care sădește și cel care udă sunt una și fiecare își va lua plata după osteneala sa.

Din Evanghelia după Matei (13:31-36)

Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția Cerurilor este asemenea grăuntelui de muștar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în țarina sa, și care este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut, este mai mare decât toate legumele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui. Altă pildă le-a spus lor: Asemenea este Împărăția Cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată. Toate acestea le-a vorbit Iisus mulțimilor în pilde, iar fără pildă nu le grăia nimic, ca să se împlinească cele spuse prin prorocul, care zice: «Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la întemeierea lumii». După aceea, lăsând mulțimile, Iisus a intrat în casă.

Pr. Constantin Sturzu, Parabola și slăbiciunile noastre

Inepuizabile în interpretări, parabolele sau pildele rostite de Mântuitorul Iisus Hristos nasc o nedumerire: de ce Fiul Omului a ales să ne vorbească aşa, în loc să spună direct, fără ocolişuri, cele despre viaţa veşnică? (…)

Omul nu are, cel mai adesea, capacitatea (sau receptivitatea, cum spune Andrei Pleşu) de a primi direct, pe viu, adică fără „anestezia” unei poveşti, intervenţia chirurgicală şi curăţitoare a cuvântului dumnezeiesc. La asta se mai adaugă permanenta ispită de a judeca pe altul şi de a se cruţa pe sine. Parabola dă omului şansa de a judeca pe altul (iarăşi vedem cum Domnul se foloseşte de o slăbiciune a noastră), dar de a aplica, ulterior, „sentinţa” la noi înşine. (…)

Dar, dincolo de aceste texte evanghelice, Dumnezeu continuă să ne vorbească prin întâmplările la care suntem părtaşi de-a lungul vieţii noastre. Ca şi în cazul auditorilor de parabole, şi în cazul întâmplărilor vieţii, sunt oameni care aleg a rămâne orbi şi surzi cu inima şi cu mintea, rămânând doar la „carnea” evenimentelor, de care se lovesc ca de un zid. În fapt, absolut nimic din viaţa noastră nu este întâmplător şi din orice putem face o punte spre „dincolo”. Pentru asta însă, e nevoie de un salt de credinţă.