Din Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel (11:2-12)

Fraților, știți, oare, ce zice Scriptura despre Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel, zicând: «Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, jertfelnicele Tale le-au surpat și eu am rămas singur și ei caută să-mi ia sufletul!». Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns? «Mi-am pus deoparte șapte mii de bărbați, care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal». Deci, tot așa și în vremea de acum este o rămășiță aleasă prin har. Iar dacă este prin har, nu mai este din fapte; altfel harul nu mai este har. Iar dacă este din fapte, nu mai este har, altfel fapta nu mai este faptă. Ce este deci? Nu tot Israelul a dobândit ceea ce căuta; ci cei aleși au dobândit, iar ceilalți s-au împietrit, precum este scris: «Dumnezeu le-a dat duh de amorțire, ochi ca să nu vadă și urechi ca să nu audă până în ziua de azi». Iar David zice: «Facă-se masa lor cursă și laț și sminteală și răsplătire lor! Întunece-se ochii lor ca să nu vadă și spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna!». Deci, întreb: S-a poticnit, oare, ca să cadă? Nicidecum! Și prin căderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea, ca Israel să-și întărâte râvna față de ele. Dar dacă greșeala lor a fost bogăție lumii și micșorarea lor – bogăție neamurilor, cu cât mai mult întreg numărul lor!

Din Evanghelia după Matei (11:20-26)

În vremea aceea, a început Iisus să mustre cetățile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, pentru că nu s-au pocăit: Vai ție, Horazine! Vai ție, Betsaida! Că, dacă în Tir și în Sidon s-ar fi făcut minunile ce s-au făcut în voi, de mult s-ar fi pocăit în sac și în cenușă. Dar zic vouă: Tirului și Sidonului le va fi mai ușor în ziua judecății decât vouă. Și tu, Capernaume, care ai fost înălțat până la cer, până la iad vei fi coborât. Căci, dacă s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi. Dar zic vouă că pământului Sodomei îi va fi mai ușor în ziua judecății decât ție. În vremea aceea, răspunzând, Iisus a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, căci așa a fost bunăvoința înaintea Ta.

Înfricoșător este scaunul acela de judecată, osânda de neînlăturat, iar chinul de nesuferit. Dacă vrei să nu fii pedepsit nici aici, judecă-te singur, cere-ți singur socoteală de faptele tale! Ascultă ce spune Pavel: Dacă ne-am judeca pe noi înșine, n-am mai fi judecați (I Corinteni 11, 31); Dacă faci asta și mergi înainte pe acest drum, vei dobândi și cununa. Dar cum să mă pedepsesc pe ­mine însumi?, m-ai putea întreba. Plângi, suspină cu amar, sme­rește-te, chinuiește-te, adu-ți a­min­te de păcatele tale, unul câte unul. Nu mic mijloc de pedepsire a sufletului este acesta. (…) Cel care face lucrul acesta ajunge la o atât de mare zdrobire de inimă, că socotește că nici nu merită să mai trăiască. Iar cel care a ajuns la această socoteală va fi mai moale ca ceara.

Nu-mi vorbi mie numai de desfrânare, nici de adulter, nici de păcate recunoscute de toată lumea ca păcate, ci adună în mintea ta uneltirile tale ascunse, calomniile, grăirile de rău, deșertăciu­nile, pizmuirile tale și toate păcatele la fel cu acestea! (…) Nu socoti, dar, mici aceste păcate, ci adună-le pe toate și scrie-le ca într-o carte. Dacă le scrii tu, Dumnezeu ți le șterge, după cum, dacă tu nu le scrii, Dumnezeu ți le și scrie și te și pedepsește. Este, dar, cu mult mai bine ca păcatele noastre să fie scrise de noi și să ne fie șterse sus, decât, dimpotrivă, ca noi să le uităm, iar Dumnezeu să ni le pună înaintea ochilor noștri în ziua cea înfricoșătoare.