Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel (2:28 – 3:18)

Fraților, nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici adevărata tăiere împrejur nu este cea de din afară, în trup; ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; și lauda lui nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. Care este deci întâietatea iudeului și folosul tăierii împrejur? Este mare în toate privințele. Întâi, pentru că lor li s-au încredințat cuvintele lui Dumnezeu. Căci ce este dacă unii n-au crezut? Oare necredința lor va nimici credincioșia lui Dumnezeu? Nicidecum! Ci Dumnezeu se vădește în adevărul Său, pe când tot omul întru minciună, precum este scris: «Drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu». Iar dacă nedreptatea noastră învederează dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva este nedrept Dumnezeu care aduce mânia? – Ca om vorbesc. Nicidecum! Căci atunci cum va judeca Dumnezeu lumea? Căci dacă adevărul lui Dumnezeu, prin minciuna mea, a prisosit spre slava Lui, pentru ce, dar, mai sunt și eu judecat ca păcătos? Și de ce n-am face cele rele, ca să vină cele bune? Precum suntem huliți și precum spun unii că zicem noi. Osânda aceasta este dreaptă. Dar ce? Avem noi vreo precădere? Nicidecum! Căci am învinuit mai înainte și pe iudei și pe elini, că toți sunt sub păcat după cum este scris: «Nu este drept niciunul; nu este cel ce înțelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu. Toți s-au abătut împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este. Mormânt deschis este gâtlejul lor; viclenii vorbit-au cu limbile lor; venin de viperă este sub buzele lor; gura lor e plină de blestem și amărăciune; iuți sunt picioarele lor să verse sânge; pustiire și nenorocire sunt în drumurile lor; și calea păcii ei nu au cunoscut-o; nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor».

Din Evanghelia după Matei (6:31-34; 7:9-11)

Zis-a Domnul: Să nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de toate acestea. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. Cine este omul acela dintre voi care, dacă îi va cere fiul său pâine, el îi va da piatră? Sau de-i va cere pește, el îi va da șarpe? Deci dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El!

Sf. Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească

Grijile vieţii ne sufocă până într-atât, încât n-avem timp nici să ne rugăm. Aceasta este izbânda vrăjmaşului. Casa, îmbrăcămintea, mâncarea şi multe alte lucruri sunt absolut necesare pentru buna vieţuire a omului. Deci trebuie să ne îngrijim pentru dobândirea lor. Aceasta nu este păcat. Aşa a voit Dumnezeu să rânduiască viaţa noastră. Diavolul, lucrătorul tuturor răutăţilor însă se osteneşte neîncetat să preschimbe orice bine în rău şi distruge grija binecuvântată, măsurată şi sănătoasă, într-una iraţională, continuă şi obsesivă, care întunecă mintea şi strâmtorează inima. Această stare duce, nici mai mult, nici mai puţin, la astenie sufletească, pentru vindecarea căreia avem nevoie de sfaturile Domnului, de încrederea în Pronia divină: „Nu vă îngrijiţi zicând: „Ce vom mânca, ce vom bea sau cu ce ne vom îmbrăca?” Căci Tatăl vostru din ceruri ştie că voi aveţi nevoie de acestea… De aceea, nu va îngrijiţi de ziua de mâine, căci aceasta se va îngriji de ale ei!” (Matei 6, 31-34).

Aceasta nu înseamnă să nu facem nimic, ci îngrijindu-ne de ceea ce este necesar, să nu ne împovărăm cu griji de prisos, care aduc după ele osteneală trupească şi sufletească. Elementul păcătos al grijii de multe este acesta: urmăreşte egoist suficienţa de sine. Pe toate vrea să le facă singură, pe toate vrea să le reuşească fără Dumnezeu. Punându-şi orice nădejde în ea însăşi, în puterile ei şi în forţele de care dispune, ignoră sau şi dispreţuieşte Pronia divină. Aceasta are ca ţintă principală a vieţii dobândirea bunurilor lumeşti şi consideră viaţa pământească un scop în sine. Faţă de viaţa viitoare şi veşnică, rămâne nepăsătoare. Vedeţi ce duh potrivnic lui Dumnezeu se găseşte în grija de multe? Deci să ne luptăm cu acest rău! Să stăm împotriva vrăjmaşului, ca şi când ne-ar îndemna să facem omor! „Cum să mă lupt?”, mă veţi întreba. Să începem, şi vom afla… mai întâi cu rugăciunea. Să scăpăm de orice grijă lumească. La fel să facem, în continuare, şi cu toate celelalte fapte şi preocupări ale noastre. Modul este simplu: la ceasul rugăciunii, când apare în minte vreun gând, să-l alungăm fără întârziere. Şi dacă vine din nou, din nou să-l alungăm. Aşa să facem continuu şi fără oboseală. Să nu îngăduim grijilor să stea niciun minut în mintea noastră atunci când ne rugăm. Aceasta este lupta! Şi vom vedea roadele. Este suficient să stăruim.