Din Faptele Apostolilor (25:13-19)

În zilele acelea, regele Agripa și Berenice au sosit la Cezareea, ca să salute pe Festus. Și, rămânând acolo mai multe zile, Festus a vorbit regelui despre Pavel, zicând: Este aici un bărbat, pe care Felix l-a lăsat închis, în privința căruia, când am fost în Ierusalim, mi s-au înfățișat arhiereii și bătrânii iudeilor, cerând osândirea lui. Eu le-am răspuns că romanii n-au obiceiul să dea pe vreun om la pierzare înainte ca învinuitul să aibă de față pe pârâșii lui și să aibă putința să se apere pentru vina sa. Adunându-se, deci, ei aici și nefăcând eu nicio amânare, a doua zi am stat la judecată și am poruncit să fie adus bărbatul. Dar pârâșii care s-au ridicat împotriva lui nu i-au adus nicio învinuire dintre cele rele, pe care le bănuiam eu, ci aveau cu el niște neînțelegeri cu privire la religia lor și la un oarecare Iisus mort, despre Care Pavel zicea că trăiește.

Din Evanghelia după Ioan (16:23-33)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat, adevărat zic vouă: Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe față vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veți cere în numele Meu; și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci Însuși Tatăl vă iubește pe voi, fiindcă voi M-ați iubit pe Mine și ați crezut că de la Dumnezeu am ieșit. Ieșit-am de la Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și Mă duc la Tatăl. Au zis ucenicii Săi: Iată, acum vorbești pe față și nu spui nicio pildă. Acum știm că tu știi toate și nu ai nevoie să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Acum credeți? Iată, vine ceasul, și a și venit, ca să vă risipiți fiecare la ale sale și pe Mine să Mă lăsați singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea le-am grăit către voi, ca întru Mine pace să aveți.

Să nu contenim nicicând a ne ruga pentru iertarea păcatelor noastre, ci să fim mereu cu sufletul cald și clocotitor. Să nu ne trândăvim, să nu pregetăm a ne ruga, dacă nu suntem ascultați îndată. Poate că Dumnezeu amână împlinirea rugă­ciu­nilor noastre tocmai pentru că vrea să primim plata răbdării și pentru că știe timpul când ne va fi de folos împlinirea dorințelor noastre. Nu ne cunoaștem noi folosul nostru așa de bine cât ni-l cunoaște Cel Care cunoaște ascunsurile ini­mii fiecăruia. De aceea se cuvine să nu cercetăm, să nu iscodim cele făcute de Dumnezeu, ci să-I mul­țumim.