Din Faptele Apostolilor (12:12-17)

În zilele acelea, gândindu-se Petru la cele petrecute cu el, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit și Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau. Și, bătând Petru la ușa de la poartă, o slujnică, cu numele Rodi, s-a dus să asculte. Și, recunoscând glasul lui Petru, de bucurie nu a deschis ușa, ci, alergând înăuntru, a spus că Petru stă înaintea porții. Iar ei au zis către ea: Ai înnebunit! Dar ea stăruia că este așa. Iar ei ziceau: Este îngerul lui! Dar Petru bătea mereu în poartă. Și, deschizându-i, l-au văzut și au rămas uimiți. Și, făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum l-a scos Domnul pe el din temniță. Și a zis: Vestiți acestea lui Iacov și fraților! Și, ieșind, s-a dus în alt loc.

Din Evanghelia după Ioan (8:42-51)

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Pentru că n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Fiindcă nu puteți să dați ascultare cuvântului Meu. Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeți. Cine dintre voi Mă vădește de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeți? Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultați, pentru că nu sunteți de la Dumnezeu. Au răspuns iudeii și I-au zis: Oare nu zicem noi bine că tu ești samarinean și ai demon? A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu și voi nu Mă cinstiți pe Mine. Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute și să judece. Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac.

Necredinţa îi vine omului mai mult din voia lui liberă de a se lega pe sine de lucrurile cele deşarte şi trecătoare ale veacului de acum.

Necredinţa îi vine omului din inimă necuvioasă (Evrei 3, 12); din inimă împietrită (Marcu 16, 14); din cauza abaterii de la adevărul revelat (Ioan 8, 44-46); din orbirea trimisă de la Dumnezeu (Ioan 12, 39-49); din orbirea trimisă asupra lui de la diavolul (II Corinteni 4, 4), care fură cuvântul (Luca 8, 12), precum şi din căutarea slavei omeneşti. Necredinţa este un act liber al omului prin care el nu voieşte să creadă în Dumnezeu, în făgăduinţele Lui şi în minunile Lui (Ioan 12, 37; Psalmul 77, 36; Numeri 14, 11).