aşa grăieşte Domnul:
Din Prorocia lui Isaia (7:1-14)
1. Şi a fost în zilele lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, regele lui Iuda, că s-a suit Reţin, regele Siriei, împreună cu Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, ca să cuprindă Ierusalimul. Şi n-a izbutit ca să-l cuprindă.
2. Atunci a venit cineva să dea de ştire casei lui David, zicând: „Armata Sirienilor a tăbărât în Efraim”. Şi inima regelui şi a poporului tremura de spaimă în ziua aceea, precum tremură copacii pădurii din pricina vântului.
3. Şi a grăit Domnul către Isaia, zicând: „Ieşi întru întâmpinarea lui Ahaz, tu şi Şear-Iaşub, fiul tău, la capătul canalului lacului celui de sus, pe drumul ţarinii nălbitorului,
4. Şi îi vei zice: „Ia aminte, fii liniştit şi nu te teme şi inima ta să nu se slăbească din pricina acestor doi tăciuni care fumegă: de iuţimea mâniei lui Reţin şi a lui Aram şi a fiului lui Remalia
5. De vreme ce Aram a hotărât pustiirea ta, împreună cu Efraim şi cu fiul Remaliei, zicând:
6. „Să ne suim în Iuda, să-l speriem, să ne facem stăpâni pe el şi să punem rege peste el pe feciorul lui Tabeel”.
7. Aşa zice Domnul Dumnezeu: „Aceasta nu va fi, nici nu se va împlini!
8. Căci căpetenia Aramului este Damascul şi mai mare peste Damasc este Reţin. – Mai sunt încă şaizeci şi cinci de ani şi Efraim va pieri din rândul popoarelor.
9. Şi capitala lui Efraim este Samaria şi mai mare peste Samaria este feciorul lui Remalia. Dacă nu credeţi, veţi fi zdrobiţi!”
10. Şi Isaia mai grăi către Ahaz:
11. „Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău, în adâncurile iadului sau în înălţimile cele de sus”.
12. Şi a spus Ahaz: „Nu voi cere şi nu voi ispiti pe Domnul!”
13. Şi a zis Isaia: „Ascultaţi voi cei din casa lui David! Nu vă ajunge să obosiţi pe oameni, de veniţi să obosiţi şi pe Dumnezeul meu?
14. Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.
Din Cartea Facerii (5:32 – 6:8)
32. Noe era de cinci sute de ani, când i s-au născut trei feciori: Sem, Ham şi Iafet.
1. Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice,
2. Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.
3. Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!”
4. În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.
5. Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele,
6. I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.
7. Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut”.
8. Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu.
Din Proverbele lui Solomon (6:20-35)
20. Păzeşte, fiule, povaţa tatălui tău şi nu lepăda îndemnul maicii tale.
21. Leagă-le la inima ta, pururea atârnă-le de gâtul tău.
22. Ele te vor conduce când vei vrea să mergi; în vremea somnului te vor păzi, iar când te vei deştepta vor grăi cu tine.
23. Că povaţa este un sfeşnic bun şi legea o lumină, iar îndemnurile care dau învăţătură sunt calea vieţii.
24. Ele te vor păzi de femeia vicleană, de limba cea ademenitoare a celei străine.
25. Nu dori frumuseţea ei întru inima ta şi să nu te vâneze cu genele ei.
26. Că femeia desfrânată umblă după o bucată de pâine, pe când femeia-soţie doreşte un suflet de mare preţ.
27. Oare poate pune cineva foc în sânul lui, fără ca veşmintele lui să nu ardă?
28. Sau va merge cineva pe cărbuni fără să i se frigă tălpile?
29. Aşa este cu cel ce se duce la femeia aproapelui său: nimeni din cei ce se ating de ea nu va rămâne nepedepsit.
30. Nimeni nu dispreţuieşte un hoţ pentru că a furat ca să-şi astâmpere foamea;
31. Dar când a fost prins, el dă înapoi înşeptit, întoarce tot ceea ce are în casa lui.
32. Cel ce se desfrânează însă cu o femeie este lipsit de minte, se pierde pe el însuşi făcând astfel;
33. El nu dobândeşte decât bătaie, iar ocara lui niciodată nu se şterge.
34. Pizma trezeşte mânia omului defăimat şi el este fără milă în ziua răzbunării;
35. El nu se uită la niciun preţ de răscumpărare, şi chiar când îi vei spori darurile, tot nu se îmblânzeşte.
Sf. Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an
În om există două tendinţe contrarii, însă conştiinţa este una singură. Caracterul oricărei personalităţi umane este definit prin partea spre care ea înclină. Dacă înclină spre partea duhului, omul va fi duhovnicesc; dacă înclină spre partea trupului, omul va fi trupesc. Duhul nu piere nici în cel trupesc, însă e înrobit şi nu are niciun cuvânt de spus. El e subjugat si înrobit trupului ca un rob stăpânului său, născocind pentru el toate desfătările cu putinţă. Nici în omul duhovnicesc trupul nu piere, dar se supune duhului şi lucrează pentru el, pierzându-şi dreptul la hrană – prin postire, la somn – prin priveghere, la odihnă – prin necontenită trudă şi istovire, la desfătarea simţurilor – prin însingurare și tăcere. Dumnezeu nu rămâne acolo unde împărăteşte trupul, fiindcă organul comuniunii Sale cu omul este duhul, care nu este într-o astfel de situaţie la locul ce i se cuvine.
0 Comments