Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan (1:8 – 2:6)

Fraților, dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și cuvântul Lui nu este întru noi. Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiți; iar, dacă va păcătui cineva, avem Mângâietor către Tatăl, pe Iisus Hristos, Cel drept. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi. Și întru aceasta știm că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui. Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzește, mincinos este și întru el adevărul nu se află. Iar cine păzește cuvântul Lui, întru acela cu adevărat dragostea lui Dumnezeu este desăvârșită. Prin aceasta cunoaștem că suntem întru El. Cine zice că rămâne întru El, dator este, precum Acela a umblat, și el așa să umble.

Din Evanghelia după Marcu (13:31 – 14:2)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din Cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi ziua aceea. Este ca un om care a plecat în altă țară și, lăsându-și casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheați, dar, că nu știți când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheați! Și după două zile erau Paștile și Azimele. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleșug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.

Cea dintâi formă de rugăciune este privegherea. Nu se poate una fără cealaltă. Nu este rugăciune adevărată dacă inima nu este atentă la fiecare cuvânt pe care îl rosteşte şi dacă mintea nu este statornicită în Dumnezeu. Hristos, în Evanghelii, le uneşte pe amândouă în aceste cuvinte adresate ucenicilor: „Privegheaţi dar în toată vremea, rugându-vă” (Luca 21, 36) sau „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” (Matei 26, 41).

Chemarea la priveghere are aici două aspecte:

* Mai înainte de toate, cel de a fi atent la Venirea lui Hristos, după acest cuvânt din Apocalipsă: „Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta” (Apocalipsa 3, 3).

* Apoi, acela de a sta treaz pentru a nu se lăsa târât de ispitele de la vrăjmaşul, după cum arată Însuşi Hristos (Matei 26, 41), apoi Sfântul Apostol Petru: „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8). (…)

În vremea rugăciunii avem trebuinţă să învăţăm să ne detaşăm de noi înşine, pentru a nu ne lăsa târâţi de valul gândurilor, al emoţiilor şi al sentimentelor. De asemenea, trebuie să nu primim refugiul în imaginar şi în iluzii, ci să ne ridicăm deasupra acestora, pentru a părăsi legătura pătimaşă cu obiecte şi cu reprezentările lor. Lucrarea constă în a rechema necontenit mintea care rătăceşte în cele dinafară spre înlăuntru, ca ea să-şi afle sălaşul în adâncul inimii.