aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel (7:18-25)
Fraților, porunca dată întâi se desființează, pentru neputința și nefolosul ei; căci Legea n-a desăvârșit nimic, iar în locul ei își face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Ci încă a fost la mijloc și un jurământ, căci, pe când aceia s-au făcut preoți fără de jurământ, El S-a făcut cu jurământul Celui ce I-a grăit: «Juratu-S-a Domnul și nu Se va căi: Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec». Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezașul unui mai bun testament. Apoi acolo s-a ridicat un șir de preoți, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască. Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoție netrecătoare. Pentru aceasta, și poate să mântuiască desăvârșit pe cei ce se apropie, prin El, de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.
Din Evanghelia după Luca (21:37 – 22:8)
În vremea aceea Iisus era ziua în templu și învăța, iar noaptea, ieșind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor. Și tot poporul venea dis-de-dimineață la El în templu, ca să-L asculte. Iar atunci se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paști. Dar arhiereii și cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. Și a intrat Satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Și, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii și cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Ei s-au bucurat și s-au învoit să-i dea bani. Iar el a primit și căuta prilej să-L dea lor fără știrea mulțimii. Deci, a sosit ziua Azimelor, în care trebuiau să se jertfească Paștile. Și a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: Mergeți și ne pregătiți Paștile, ca să mâncăm.
Deși Hristos a venit în lume din neamul evreilor și era de așteptat ca Sfântul Pavel să spună despre preoția Lui că ar fi continuatoare a preoției lui Aaron, pe care Dumnezeu o instituise, nu se întâmplă acest lucru, ci preoția lui Hristos este legată de preoția unui rege provenit dintre păgâni. Justificarea acestui demers ne-o dă chiar Sfântul Pavel: acest mare preot „al Dumnezeului Celui Preaînalt” posedă două mari calităţi, precum însuşi numele său ni-l arată. Pentru aceasta, nu întâmplător autorul Epistolei către Evrei se opreşte asupra sensului pe care îl oferă acest nume. Numele „Melchisedec” are o semnificație aparte în limba ebraică. „Melek” înseamnă „rege”, iar „țedec” înseamnă „drept”. Așadar, Melchisedec s-ar traduce ca „regele meu este drept”, sau, așa cum îl numește Apostolul Pavel, „rege al dreptății” (Evrei 7, 2), iar după numele cetății sale, Salemul, care se tâlcuiește „cetatea păcii”, el este și rege al păcii. Iar dacă adăugăm şi celălalt titlu, „preotul Dumnezeului Celui Preaînalt”, se obţine unirea clară a preoţiei cu autoritatea regală, ceea ce corespunde exact poziţiei lui Hristos preamărit, adică împărat şi Preot. (…)
Aşadar, persoana lui Melchisedec apare ca o prefigurare a marelui Arhiereu, Iisus Hristos, prin numele său, reşedinţa şi funcţia sa dublă de preot-rege. Cele două slujiri, de preot şi rege, pe care le-a avut Melchisedec, vor rămâne unice în istoria lui Israel pentru că nimeni, până la Iisus Hristos, nu va mai avea dubla calitate de preot şi împărat. Astfel, preoţia lui Melchisedec apare ca superioară celei a lui Aaron și, de aceea, nu se spune despre Mântuitorul Iisus Hristos că este preot în veac după rânduiala lui Aaron, ci după rânduiala lui Melchisedec.
0 Comments