Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel (4:1-13)

Fraților, să ne temem ca nu cumva, câtă vreme ni se lasă făgăduința să intrăm în odihna Lui, să pară că a rămas pe urmă cineva dintre voi. Pentru că și nouă ni s-a binevestit ca și acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credința la cei care l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă, precum s-a zis: «M-am jurat întru mânia Mea: Nu vor intra întru odihna Mea», măcar că lucrurile erau săvârșite de la întemeierea lumii. Căci, undeva, despre ziua a șaptea s-a zis astfel: «Și S-a odihnit Dumnezeu în ziua a șaptea de toate lucrurile Sale». Și, în același loc, zice iarăși: «Nu vor intra întru odihna Mea!». Deci, de vreme ce rămâne ca unii să intre în odihnă, iar aceia cărora mai dinainte li s-a binevestit, pentru nesupunerea lor, n-au intrat, Dumnezeu hotărăște din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: «Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoșați inimile voastre». Căci, dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu. Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit și el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale. Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă a neascultării, căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii și nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite pentru ochii Celui în fața Căruia noi vom da socoteală.

Din Evanghelia după Luca (21:12-19)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de oameni, pentru că își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați și la dregători pentru numele Meu. Și va fi vouă prilej de mărturisire. Puneți, deci, în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce veți răspunde; căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivnicii voștri. Și veți fi dați și de părinți și de frați și de rudenii și de prieteni, și vor ucide pe unii dintre voi și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; dar nici un păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre.

Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3 – Tertulian, Despre răbdare, XIII 

Dar care este funcția răbdării în corp? În primul rând, înfrânarea cărnii, jertfă plăcută Domnului prin sacrificiul umilinței ori de câte ori pentru Domnul suportă mizeriile și greutățile traiului, mulțumindu-se cu o hrană simplă și cu apă curată, ori de câte ori ține posturile, ori de câte ori viața îi este în cenușă și în sac. Această răbdare a corpului recomandă închinăciunile și întărește rugăciunile, aceasta deschide urechile lui Hristos (și ale lui) Dumnezeu, alungă asprimea și cheamă blân­dețea. (…) Iar dacă luăm în considerare treptele mai înalte și mai fericite ale răbdării corporale, tot ea pregătește pentru sfințenie înfrânarea cărnii. Ea apără pe văduvă, cinstește pe fecioară și ridică în Împărăția cerului pe cel devenit famen de bunăvoie.