aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Tit a Sf. Ap. Pavel (1:5-14)
Fiule Tit, pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc și să așezi preoți prin cetăți, precum ți-am rânduit: de este cineva fără de prihană, bărbat al unei singure femei, având fii credincioși, nu sub învinuire de desfrânare sau neascultători. Căci se cuvine ca episcopul să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dat la băutură, pașnic, nepoftitor de câștig urât, ci iubitor de străini, iubitor de bine, înțelept, drept, cuvios, cumpătat, ținându-se de cuvântul cel credincios al învățăturii, ca să fie destoinic și să îndemne la învățătura cea sănătoasă și să mustre pe cei potrivnici. Pentru că mulți sunt răzvrătiți, grăitori în deșert și înșelători, mai ales cei din tăierea împrejur, cărora trebuie să li se închidă gura ca unora care răzvrătesc case întregi, învățând, pentru câștig urât, cele ce nu se cuvin. Unul dintre ei, chiar un proroc al lor, a rostit: «Cretanii sunt pururea mincinoși, fiare rele, pântece leneșe». Mărturia aceasta este adevărată; pentru care pricină, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoși în credință, și să nu dea ascultare basmelor iudaice și poruncilor unor oameni, care se întorc de la adevăr.
Din Evanghelia după Luca (20:9-18)
Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie și a dat-o lucrătorilor și a plecat departe pentru multă vreme. Și la timpul potrivit, a trimis la lucrători o slugă ca să-i dea din rodul viei. Lucrătorii însă, bătând-o, au trimis-o fără nimic. Și a trimis apoi o altă slugă, dar ei, bătând-o și pe aceea și ocărând-o, au trimis-o fără nimic. Și a trimis apoi pe a treia; iar ei, rănind-o și pe aceea, au alungat-o. Atunci, stăpânul viei a zis: Ce voi face? Voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate se vor rușina de el. Iar lucrătorii, văzându-l, s-au vorbit între ei, zicând: Acesta este moștenitorul; să-l omorâm, ca moștenirea să fie a noastră. Și, scoțându-l afară din vie, l-au ucis. Ce va face, deci, acestora stăpânul viei? Va veni și va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora. Iar ei, auzind, au zis: Să nu se întâmple! El însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă deci scriptura aceasta: «Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului»? Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar peste cine va cădea ea, pe acela îl va zdrobi.
Aşadar, „vie” este însăşi sinagoga iudeilor, iar „lucrătorii” sunt cărturarii şi fariseii, care erau mai mari şi dregători ai norodului. Sau orişicine, el însuşi este „vie”, el însuşi este „lucrător”, căci fiecare dintre noi pe sine însuşi se lucrează. Deci „via” aceasta, după ce „a dat-o lucrătorilor”, Iubitorul de oameni „a plecat departe”, adică întru stăpânirea de sine i-a lăsat pe dânşii să călătorească. Şi a trimis multe „slugi”, Proorocii zic, ca să aibă oarecare puţină dobândă. Pentru că „din roadă” voia să ia – şi nu toată roada – căci ce dobândeşte Dumnezeu de la noi, fără numai cunoştinţa Lui? (…)
Deci, după ce Proorocii astfel le-au pătimit pe cele prea rele, este trimis Fiul, căci zice: „Doară se vor ruşina de fiul meu”. Iar aceasta a grăit-o nu ca şi cum nu ştia ceea ce avea să fie – anume că aveau să-I facă Lui mai rău decât Proorocilor, ci a zis-o pe aceea pe care li se cădea să o săvârşească ei, căci se cuvenea să se ruşineze de El. (…) Însă „L-au omorât, afară din vie”, adică nu ei cu mâinile lor ucigându-L, ci lui Pilat şi neamurilor [păgânilor] dându-L pe Dânsul.
0 Comments