Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola întâi către Timotei a Sf. Ap. Pavel (5:22 – 6:11)

Fiule Timotei, nu-ți pune mâinile degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaș la păcatele altora. Păstrează-te curat. De acum nu bea numai apă, ci folosește puțin vin, pentru stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni. Păcatele unor oameni sunt vădite, mergând înaintea lor la judecată, ale altora însă vin în urma lor. Tot așa și faptele cele bune sunt vădite, și cele ce sunt altfel nu se pot ascunde. Cei ce se găsesc sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca să nu fie hulite numele și învățătura lui Dumnezeu. Iar cei ce au stăpâni credincioși să nu-i disprețuiască, sub cuvânt că sunt frați; ci mai mult să-i slujească, fiindcă primitorii bunei lor slujiri sunt credincioși și iubiți. Acestea învață-i și poruncește-le. Iar de învață cineva altă învățătură și nu se ține de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos și de învățătura cea după dreapta credință, acela e un îngâmfat, care nu știe nimic, suferind de boala împotrivirilor și a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, invidie, defăimări, bănuieli viclene, gâlcevile necurmate ale oamenilor stricați la minte și lipsiți de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câștig. Depărtează-te de unii ca aceștia. Și, în adevăr, evlavia este mare câștig, dar atunci când ea se îndestulează cu ce are, pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot așa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară; ci, având hrană și îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulați. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită și în cursă și în multe pofte nebunești și vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină și în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor și cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credință, și s-au străpuns cu multe dureri. Dar tu, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea și urmează dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea.

Din Evanghelia după Luca (18:15-17, 26-30)

În vremea aceea aduceau la Iisus pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. Dar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un prunc, nu va intra în ea. Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu. Iar Petru a zis: Iată, noi, lăsând toate ale noastre, am urmat Ție. Și El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este niciunul care a lăsat casă, sau femeie, sau frați, sau părinți sau copii, pentru Împărăția lui Dumnezeu, și să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viață veșnică.

Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca,  Sf. Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei

[L]a cei care au socoteală omenească – adică se târăsc şi poftesc cele pământeşti – a se mântui le este „cu neputinţă”, precum s-a zis. Iar la Dumnezeu este „cu putinţă” – adică atunci când cineva va avea sfetnic pe Dumnezeu şi îndreptările lui Dumnezeu şi poruncile cele pentru sărăcie le va lua [drept] dascăli şi va chema ajutorul Lui, „cu putinţă” va fi aceasta, pentru că al nostru este să voim binele, iar al lui Dumnezeu să-l săvârşească. (…)
La aceasta Petru întreabă: „Iată noi am lăsat toate”; şi întreabă nu numai pentru sine, ci spre mângâierea tuturor săracilor. Pentru ca nu numai bogaţii să fie bine-nădăjduiţi, anume că multe vor dobândi, ca unii care multe au defăimat, iar săracii să nu aibă puţină nădejde, ca unii care puţine au lăsat, şi pentru aceasta puţine răsplătiri să aştepte, pentru aceasta întreabă Petru. Şi aude cum că şi în veacul de acum şi în cel ce va să fie îşi va avea răsplătirile tot cel care pentru Dumnezeu a defăimat orice fel de averi, măcar şi mici de vor fi fost ele. Că să nu socoteşti aceasta, anume că mici au fost acelea, ci [să ştii] cum că acelea îi erau omului toată viaţa, şi precum tu cu cele multe şi mari, aşa şi acela cu cele puţine şi mici nădăjduia a trăi. Ca să nu zic că acela care are puţine mai multă dragoste are către acestea – şi adeverită este aceasta de la părinţi, care [atunci] când au numai un copil, mai multă dragoste arată către acela, decât către mulţi. Aşa este şi săracul, către o casă şi către o ţarină mai cu multă dragoste se află, decât tu către multe. Iar de nu este mai mare, măcar deopotrivă a amândurora este dragostea, pentru aceasta şi defăimarea [bogăţiilor este asemenea].