Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola întâi către Tesaloniceni a Sf. Ap. Pavel (2:14-20)

Fraților, voi v-ați făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că ați suferit și voi aceleași, de la cei de un neam cu voi, după cum și ele de la iudei, care și pe Domnul Iisus L-au omorât ca și pe prorocii lor; și pe noi ne-au prigonit și sunt neplăcuți lui Dumnezeu și tuturor oamenilor sunt potrivnici, fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor ca să se mântuiască; spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar, la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu. Iar noi, fraților, fiind despărțiți de voi, o bucată de vreme, cu ochii nu cu inima, ne-am sârguit cu atât mai mult, cu mare dor, să vedem fața voastră. Pentru aceea, am voit să venim la voi, îndeosebi eu, Pavel – o dată și încă altă dată – dar ne-a împiedicat satana. Căci care este nădejdea noastră, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire? Căci voi sunteți slava și bucuria noastră.

Din Evanghelia după Luca (11:23-26)

Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieșit. Și venind, o află măturată și împodobită. Atunci merge și ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el, și, intrând, locuiește acolo; și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.

Spiritualitatea creștină – pe înțelesul tuturor, Mitropolitul Andrei Andreicuț

După ce ne-am pocăit de păcatele făcute, după ce am făcut o bună Spovedanie, e periculos să recădem. Recidiva are urmări catastrofale. Cu cei ce recad, spune Sfântul Apostol Petru, se întâmplă adevărul din zicală: „Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui” (2 Petru 2, 22).

Şi totuşi, e greu să te înfrânezi, dar e necesar. Înfrânarea este o lucrare grea şi pentru faptul că ne-am obişnuit cu păcatul şi pentru că diavolul nu se dă uşor bătut: „Când duhul necurat a ieşit din om, spune Mântuitorul, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi intrând, sălăşluiesc aici şi fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi” (Matei 12, 43-45).

Duhurile sunt o realitate teribilă. De aceea Sfântul Efrem Sirul îi cere lui Dumnezeu: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie”. Lupta cu patimile, lupta cu duhurile, este grea şi avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a birui, deoarece patimile de care ne-am eliberat au devenit o a doua natură. Când ne-am hotărât să nu le mai facem, după ce ne-am spovedit, nu-i deloc uşor să ne înfrânăm.