aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Efeseni a Sf. Ap. Pavel (6:18-24)
Fraţilor, faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii. Rugaţi-vă şi pentru mine, ca să mi se dea cuvânt când voi deschide gura mea, să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei, pe care o binevestesc, în lanţuri, ca să vorbesc despre Evanghelie fără sfială, precum trebuie să vorbesc. Iar ca să ştiţi şi voi cele despre mine şi ce fac, Tihic, iubitul frate şi credinciosul slujitor întru Domnul, vi le va aduce la cunoştinţă pe toate; l-am trimis pe el la voi, pentru aceasta, ca să aflaţi cele despre noi şi să mângâie inimile voastre. Pace fraţilor şi dragoste, cu credinţă de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos. Harul fie cu toţi care iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos întru curăţie.
Din Evanghelia după Luca (4:22-30)
În vremea aceea toţi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura lui Iisus şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat, îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici, în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că niciun proroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul, şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul. Şi toţi în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi, ridicându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, a plecat de-acolo.
Rugăciunea, fiind pricinuitoarea primirii depline a harului, este prin aceasta pricinuitoarea tămăduirii omului și a întoarcerii sale întru sănătate. Prin ea, omul I se adresează lui Hristos-Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, pentru a primi de la El vindecarea de toată răutatea. Numai Dumnezeu singur este ajutorul și sprijinitorul său. „Știm – spune Sfântul Varsanufie – că cei bolnavi au nevoie totdeauna de doctor și de leacurile de la el (…) De aceea și proorocul striga, zicând: «Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam și în neam» (Ps. 89, 1). Iar dacă El este scăparea noastră, să ne aducem aminte că zice: «Cheamă-Mă pe Mine în ziua necazului tău, și te voi izbăvi și Mă vei preamări (Ps. 49, 16)»”. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „în timpul rugăciunii îi arătăm Doctorului rănile ca să ne tămăduim” și îi învață pe cei căzuți în boală din pricina păcatului: „Nu căutați sprijin la oameni, nu priviți spre cei care vă dau numai un ajutor trecător; părăsind aceasta, alergați cu mintea la Doctorul sufletelor. Singurul care poate să vă lecuiască rănile inimii este Cel care a creat toate făpturile și cunoaște toate faptele noastre. Ajunge să strigăm din adâncul inimii spre El și înaintea Lui să vărsăm lacrimile noastre”.
0 Comments