Psalmi
Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola întâi către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (11:31-34; 12; 13)

31. Că dacă ne-am judeca noi înşine, nu am mai fi judecaţi;
32. dar când ne judecă Domnul, ni se dă o pedeapsă, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea.
33. De aceea, fraţii mei, când vă adunaţi ca să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.
34. Iar dacă cuiva îi este foame, să mănânce acasă, ca să nu vă adunaţi spre osândă. Cât despre celelalte, le voi rândui când voi veni.
1. Iar în ceea ce priveşte darurile duhovniceşti, nu vreau, fraţilor, ca voi să fiţi în necunoştinţă.
2. Voi ştiţi că la vremea când eraţi păgâni vă duceaţi la idolii cei necuvântători ca şi cum aţi fi fost nişte apucaţi.
3. De aceea vă fac cunoscut că nimeni grăind în Duhul lui Dumnezeu nu zice: Anatema fie Iisus!, şi nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus!, decât întru Duhul Sfânt.
4. Sunt felurimi de daruri duhovniceşti, dar e Acelaşi Duh;
5. şi sunt felurimi de slujiri, dar e Acelaşi Domn;
6. şi felurimi de lucrări sunt, dar Acelaşi Dumnezeu este Cel care pe toate în toţi le lucrează.
7. Şi arătarea Duhului i se dă fiecăruia spre folosul tuturor.
8. Unuia i se dă prin Duhul cuvânt de înţelepciune; iar altuia, cuvânt de cunoaştere, potrivit Aceluiaşi Duh;
9. şi unuia într’Acelaşi Duh i se dă credinţă; iar altuia, darurile vindecărilor, într’Acelaşi Duh;
10. unuia, faceri de minuni; iar altuia, profeţie; unuia, deosebirea duhurilor; iar altuia, felurimea limbilor; iar altuia, tălmăcirea limbilor.
11. Şi pe toate acestea Unul şi Acelaşi Duh le lucrează, fiecăruia în parte împărţindu-i după cum vrea El.
12. Că după cum trupul este unul şi are multe mădulare, dar toate mădularele trupului, deşi multe, sunt un trup, aşa-i şi cu Hristos.
13. Pentru că noi toţi într’un Duh ne-am botezat, pentru ca să fim un singur trup – fie Iudei, fie Elini, fie robi, fie liberi – şi toţi la un Duh ne-am adăpat.
14. Că nici trupul nu este un singur mădular, ci multe.
15. Dacă piciorul ar zice: Pentru că nu sunt mână, eu nu sunt din trup!, asta nu’nseamnă că el nu e din trup;
16. şi dacă urechea ar zice: Pentru că nu sunt ochi, eu nu sunt din trup!, asta nu’nseamnă că ea nu e din trup.
17. Şi dacă întregul trup ar fi ochi, unde-ar fi auzul? şi dacă ar fi pe de-a’ntregul auz, unde-ar fi mirosul?
18. Dar aşa cum e, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare din ele, aşa cum a vrut El.
19. Dacă ele toate ar fi un singur mădular, unde-ar fi trupul?
20. Dar aşa cum e, sunt multe mădulare, dar un singur trup.
21. Şi nu poate ochiul să-i zică mâinii: N’am nevoie de tine!; sau, tot aşa, capul să le zică picioarelor: N’am nevoie de voi!
22. Dimpotrivă, cu mult mai mult: mădularele trupului socotite a fi mai slabe, ele sunt mai trebuincioase;
23. şi pe cele ce ni se par că sunt mai de necinste ale trupului, pe acelea cu mai multă cinstire le încingem, şi cele necuviincioase ale noastre au parte de mai multă cuviinţă,
24. de care cele cuviincioase ale noastre nu au nevoie. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinstire celui căruia îi lipseşte,
25. ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele.
26. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă cu el; şi dacă un mădular este slăvit, toate mădularele se bucură cu el.
27. Iar voi sunteţi trupul lui Hristos, şi mădulare fiecare în parte.
28. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: întâi, apostoli; al doilea, profeţi; al treilea, învăţători… Apoi sunt minunile, apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurimea limbilor.
29. Oare toţi sunt apostoli? oare toţi sunt profeţi? oare toţi sunt învăţători? oare toţi fac minuni?
30. oare toţi au darurile vindecărilor? oare toţi vorbesc în limbi? oare toţi pot să tălmăcească?…
31. Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi-am să v’arăt acum o cale şi mai înaltă:
1. De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar dacă n’am iubire făcutu-m’am aramă sunătoare şi chimval zăngănitor.
2. Şi de-aş avea darul profeţiei şi de-aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa şi de-aş avea credinţa toată să pot muta şi munţii, dar dacă n’am iubire, nimic nu sunt.
3. Şi toate averile mele de le-aş împărţi şi trupul meu de mi l-aş da să-l ardă, dar dacă n’am iubire, nimic nu-mi foloseşte.
4. Iubirea rabdă’ndelung; iubirea se dăruie, ea nu invidiază; ea nu se trufeşte, nu se îngâmfă;
5. ea nu se poartă cu necuviinţă, nu-şi caută pe ale sale, nu se întărâtă, nu ţine’n seamă răul,
6. nu se bucură de nedreptate, ci de adevăr se bucură;
7. pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă;
8. iubirea niciodată nu se trece. Fie ele profeţiile: pieri-vor; fie ele limbile: înceta-vor; fie ea ştiinţa: pieri-va.
9. Că’n parte cunoaştem şi’n parte profeţim.
10. Dar când va veni ceea ce-i desăvârşit, atunci ceea ce-i în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când am devenit bărbat, le-am desfiinţat pe cele ale copilului.
12. Căci acum vedem prin oglindă, ca’n ghicitură; dar atunci, faţă către faţă. Acum cunosc în parte; atunci însă deplin voi cunoaşte, aşa cum şi eu deplin sunt cunoscut.
13. Şi acum rămân: credinţa, nădejdea, iubirea, acestea trei; dar cea mai mare din ele este iubirea.

Din Evanghelia după Matei (18:1-11)

1. În ceasul acela s’au apropiat ucenicii de Iisus, zicându-I: „Cine oare este mai mare întru împărăţia cerurilor?”
2. Şi El, chemând la Sine un copil, l-a pus în mijlocul lor
3. şi le-a zis: „Adevăr vă spun: De nu vă veţi reveni şi nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
4. Dar cel ce se va smeri pe sine ca acest copil, acela este mai mare întru împărăţia cerurilor.
5. Şi cel ce va primi un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine Mă primeşte.
6. Dar celui ce-i va fi piatră de poticnire unuia dintr’aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi să-şi atârne de gât o piatră de moară şi să se înece în adâncul mării.
7. Vai lumii, din pricina poticnirilor! Că poticnirile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine poticnirea!
8. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău îţi devine piatră de poticnire, taie-l şi aruncă-l de la tine; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă ciung sau şchiop decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul cel veşnic.
9. Şi dacă ochiul tău îţi devine piatră de poticnire, scoate-l şi aruncă-l de la tine; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă cu un singur ochi decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în gheena focului.
10. Luaţi seama să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici; că vă spun Eu vouă că îngerii lor din ceruri pururea văd faţa Tatălui Meu Care este în ceruri;
11. fiindcă Fiul Omului a venit să-l mântuiască pe cel pierdut.

Istorioare, pilde și asemănări religioase, pr. Iosif Trifa

De când eram și eu gospodar la țară îmi aduc aminte că aveam un loc peste care oamenii făceau cale scurtată („cale fără-de-lege”). Am încercat în multe feluri să opresc această cale. Am scris pe o tăbliță: „Trecerea oprită!”, dar oamenii au aruncat tabla cât colo. Am săpat un șanț, dar oamenii au trecut și peste el. Pe urmă, am plantat în calea oamenilor spini și umblarea a încetat.

Eu văd azi un adânc înțeles în această cale oprită cu spini. Când omul apucă pe calea cea fără-de-lege, Domnul încearcă în multe feluri să-l oprească din acest drum al pierzării. Cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Evangheliei, îi strigă omului: „Oprește-te din calea aceasta! Oprește-te din calea fărădelegilor!” Dar omul nici habar nu are de această oprire.
Domnul Se apucă atunci și sapă în calea omului o groapă, un necaz, dar omul sare groapa, scapă de necaz și își vede de calea cea rea. Domnul sapă un șanț mai adânc, adâncește necazul și încercarea, dar omul sare și peste acest șanț.
Pe urmă, Domnul sădește în calea vieții omului spinii cei ascuțiți și statornici ai suferințelor și durerilor.
Mulțumescu-Ți, Doamne, că ai umplu și calea mea cea rea cu spinii suferințelor! Lasă-i să crească și să sporească, să nu mai apuc pe calea cea rea a pierzării!