– Ce le recomandați, în primul rând, creștinilor care doresc să sporească în viața duhovnicească?

– Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, ceea ce înseamnă o rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieții, de problemele cărărilor vieții, ale unuia și ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip.

2006.iulie.Tabăra de vară la mân. Ciolanu

Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absență, de întunecare. Dacă pe un om îl surprinde ceasul morții nepregătit și nu moare de pe poziția de trăire, de înălțare, de steag, toată creația suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creația lui Dumnezeu este într-o unitate. Dacă ne despărțim de marea unitate, suntem pe poziție de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o poziție de trăire. Pentru că „tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate.” (arhim. Sofronie Saharov) Și starea de rugăciune înseamnă o stare de prezență. Eu, ca duhovnic care în fiecare zi stau de vorbă cu creștini care au nevoie de verticalitate, nu le recomand nevoințe. Recomand o stare de prezență permanentă, de opoziție față de păcat și patimă, care înseamnă recunoașterea forțelor de bine din tine.

– Cum să luptăm împotriva duhului tristeții?

– Să fiți veseli. Dragă, eu vă spun cu toată siguranța: ori și ori și oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem alte motive. Dacă îți creează starea aceasta de agitație, de tristețe, repet, își face cuib Satana și-și clocește ouăle; nu mai poți iubi, nu mai poți vedea cu perspicacitate nițel în viitor, cu rațiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, nu mai poți, pentr că tu ești trist. Adică nu ești în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteți triști, gândiți-vă la lucrul ăsta: „Stai, că este ceva drac aici!” Și nu acceptați.

(extras din „Părintele Arsenie Papacioc – O clipă inima mi se făcuse cer”)