aşa grăieşte Domnul:

Din Prorocia lui Iezechiel (2:3-3:3)

3. Şi mi-a zis: „Fiul omului, te trimit la casa lui Israel, la cei ce s’au răzvrătit împotriva Mea; la ei, care s’au răzvrătit împotriva Mea, ei şi părinţii lor, până’n ziua de astăzi.
4. Şi fiindcă ei sunt copii neobrăzaţi şi cu inima împietrită, Eu te trimit la ei, iar tu le vei spune: Aşa grăieşte Domnul:
5. Doar-doar vor auzi ori se vor teme – fiindcă ei sunt un neam de răzvrătiţi – şi vor cunoaşte că profet eşti tu între ei.
6. Iar tu, fiul omului, să nu te temi de ei, şi nici să te înspăimânţi de faţa lor – fiindcă ei îşi vor ieşi din minţi şi se vor ridica împotrivă-ţi de jur-împrejur, iar tu locuieşti în mijlocul scorpionilor –, de vorbele lor să nu te temi şi de faţa lor să nu te înspăimânţi, fiindcă ei sunt un neam de răzvrătiţi.
7. Şi tu le vei grăi cuvintele Mele; doar-doar vor auzi ori se vor teme, fiindcă ei sunt un neam de răzvrătiţi.
8. Iar tu, fiul omului, ascultă-L pe Cel care-ţi grăieşte; tu să nu te răzvrăteşti, aşa cum face casa răzvrătirii; deschide-ţi gura şi mănâncă ce-ţi dau Eu”.
9. Şi m’am uitat; şi, iată, o mână întinsă spre mine; şi în ea, o carte făcută sul.
10. Şi El a desfăcut-o în faţa mea: era scrisă şi pe dinlăuntru, şi pe dinafară; şi erau scrise în ea plângere şi bocet şi vai.
1. Şi mi-a zis: „Fiul omului, mănâncă această carte şi du-te şi grăieşte către fiii lui Israel!”
2. Astfel mi-a deschis el gura şi m’a făcut să mănânc cartea.
3. Şi mi-a zis: „Fiul omului, gura ta va mânca şi pântecele tău se va sătura cu această carte care ţi se dă!” Aşa că am mâncat-o; şi-n gura mea era dulce ca mierea.

Din Cartea Ieșirea (2:11-22)

11. Şi a fost că după multă vreme, când se făcuse mare, Moise a ieşit la fraţii săi, fiii lui Israel, şi le-a văzut corvezile. A văzut cum un egiptean îl bătea pe un evreu, unul dintre fraţii săi, dintre fiii lui Israel.
12. Uitându-se de jur-împrejur şi văzând că nu-i nimeni prin preajmă, el l-a ucis pe egiptean şi l-a ascuns în nisip.
13. A doua zi a ieşit din nou şi a văzut doi evrei certându-se şi i-a zis celui ce purta vina: „De ce-l baţi tu pe aproapele tău?…”.
14. Acela însă i-a răspuns: „Cine te-a pus pe tine domn şi judecător peste noi? Nu cumva vrei să mă omori şi pe mine aşa cum l-ai omorât ieri pe egiptean?” Şi s’a spăimântat Moise şi a zis: „Ieşit-a oare la lumină fapta pe care am făcut-o?”
15. Faraon însă a aflat despre această faptă şi căuta să-l ucidă pe Moise, dar Moise a fugit de faţa lui Faraon şi s’a dus să locuiască în ţara Madian. Şi dac’a sosit în ţara Madian, s’a oprit la o fântână.
16. Preotul din Madian avea şapte fete, care păşteau oile tatălui lor, Ietro. Şi venind ele acolo, au scos apă până ce-au umplut adăpătorile, ca să adape oile lui Ietro, tatăl lor.
17. Dar au venit păstorii şi le-au alungat. Atunci Moise s’a ridicat, le-a luat apărarea, a scos apă şi le-a adăpat oile.
18. Dar când ele au venit la Raguel, tatăl lor, acesta le-a zis: „Cum de-aţi venit voi astăzi atât de devreme?”
19. Iar ele au zis: „Un oarecare egiptean ne-a apărat de păstori, a scos apă şi ne-a adăpat oile”.
20. Zis-a el către fiicele sale: „Unde e? cum de l-aţi lăsat aşa? Chemaţi-l să mănânce!”
21. Şi a rămas Moise la omul acela, iar el i-a dat-o pe Sefora, fiica sa, de soţie.
22. Ea a zămislit şi a născut un fiu, iar Moise i-a pus numele Gherşom, zicând: „Străin sunt eu în ţară străină”. Şi dac’a zămislit iarăşi, ea a mai născut un fiu, iar el i-a pus numele Eliezer, zicând: „Dumnezeul părintelui meu mi-a fost ajutor şi m’a scăpat din mâna lui Faraon”.

Din Cartea lui Iov (2:1-10)

1. Şi a fost că’n ziua aceea când îngerii lui Dumnezeu au venit la’nfăţişare înaintea Domnului, venit-a şi Diavolul în mijlocul lor să I se’nfăţişeze Domnului.
2. Şi Domnul i-a zis Diavolului: „De unde vii?” Iar Diavolul a zis în faţa Domnului: „Străbătând prin cele de sub cer şi hoinărind de-a lungul şi de-a latul, iată c’am venit”.
3. Şi Domnul i-a zis Diavolului: „Luat-ai tu aminte la robul Meu Iov?, că dintre pământeni nu-i nici un om ca el, neprihănit, drept, adevărat, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot răul. Şi măcar că prin zisele tale ai făcut ca pe nedrept să-şi piardă averile, el încă se ţine statornic în neprihana lui!”
4. Şi răspunzând Diavolul, a zis către Domnul: „Cojoc pentru cojoc! Că dacă-i vorba de viaţa lui, dă omul tot ce are.
5. Nu aşa ne-a fost vorba! Dimpotrivă, ia întinde-ţi mâna şi atinge-te de osul şi de carnea lui, şi vezi dacă nu te va blagoslovi’n obraz!…”.
6. Domnul i-a zis Diavolului: „Iată, ţi-l dau ţie pe mână; numai de viaţa lui să nu te-atingi!”
7. Diavolul a plecat de dinaintea Domnului şi l-a lovit pe Iov cu bubă rea din tălpi până’n creştet.
8. Şi a luat Iov un ciob ca să-şi radă puroaiele şi s’a aşezat pe gunoi, în afara cetăţii.
9. Şi dac’a trecut o vreme şi înc’o vreme, zis-a către el femeia lui: „Până când oare te vei mai răbda, zicând: – Iată, încă puţin să mai aştept întru nădejdea mântuirii mele!?… Că iată, amintirea ta s’a şters de pe pământ, şi chiar aceea a feciorilor tăi şi a fiicelor tale, pe care’n dureri şi chinuri i-am purtat în pântece şi pentru care’n zadar cu osteneli m’am nevoit. Iar tu, tu zaci aici în putregaiul viermilor, nemişcat sub cerul deschis, în timp ce eu rătăcesc ca o slujnică şi umblu din loc în loc şi din casă’n casă, aşteptând să scapete soarele ca să mă odihnesc de ostenelile şi de durerile ce mă cuprind acum… Ci zi ceva, o vorbă către Domnul, şi mori!”
10. Iar el, uitânduse lung la ea, a grăit: „De ce vorbeşti tu ca o femeie fără minte? Dacă noi am primit din mâna Domnului pe cele bune, oare nu le vom răbda şi pe cele rele?…”. Şi’n toate aceste întâmplări ce s’au petrecut asupră-i, nimic n’a greşit Iov cu buzele sale’n faţa lui Dumnezeu.

Extrase

XXVII. Sfințita și liniștita rugăciune

Rugăciunea este unirea omului cu Dumnezeu, întărirea lumii, împăcare cu Dumnezeu, ispășirea păcatelor, pod peste ispite, perete în fața necazurilor, lucrul îngerilor, izvorul virtuților, hrănirea sufletului, luminarea minții, secure tăietoare a deznădejdii, dovedirea nădejdii, risipirea întristării, împuținarea iuțimii, arătarea măsurii noastre, descoperirea celor viitoare, vestirea slavei.

Mai înainte de toate, în hârtia rugii noastre mulțumire curată să așezăm; apoi, mărturisire și zdrobire a sufletului plină de simțire; și abia atunci să înfățișăm cererea noastră Împăratului a toate.

Când te îndulcești sau te umilești în vreun cuvânt al rugăciunii, rămâi și petreci într-însul, că atunci îngerul nostru păzitor împreună cu noi se roagă.

Dacă te vei îmbrăca în toată blândețea și nemânierea, nu mult te vei trudi spre a-ți slobozi mintea din robie.

Precum cei ce îi învață pe prunci să meargă, când aceștia pășesc puțin înainte și cad, iarăși îi ridică și din nou îi învață să pășească, așa și noi pe mintea noastră, care în rugăciune plecându-se către Dumnezeu cade, să o îndreptăm iarăși și să o ridicăm, până ce va dobândi necădere.

De se întâmplă să nu fim singuri în vremea stării-înainte, chipul rugii noastre înăuntrul noustru să îl închipuim; iar de nu sunt de față cei ce ar putea să ne laude, înfățișarea rugăciunii și în afară  să o închipuim. Că adeseori mintea după trup se formează.

Credința dă aripi rugăciunii, că fără dânsa nu poate rugăciunea la cer a zbura.

Cântarea de psalmi împreună cu mulțimea fraților este însoțită de răspândirea gândurilor, dar nu și cântarea deosebi. Însă aceasta din urmă este războită de neîngrijire, iar cea dintâi este ajutată de osârdie.

Nu te lepăda când ți se cere pentru sufletul cuiva a te ruga, chiar de nu ai rugăciune, căci adeseori credința celui ce cere mântuiește și pe cel ce cu zdrobire se roagă.

Să nu primești niciun fel de simțită nălucire în rugăciunea ta, ca nu ieșire din minți să pătimești.

Fii foarte milostiv când de rugăciune te îngrijești.

Vedem că și preabunul nostru Împărat, asemenea unui împărat pământesc, dăruiește darurile sale ostașilor săi: uneori el însuși, alteori prin vreun prieten, alteori prin vreun rob, iar uneori și în chip neștiut: și aceasta se face după veșmântul smereniei purtat de fiecare dintre noi.

Să nu-ți fie vremea rugăciunii prilej de cugetare la cele de nevoie.

Cel ce ține neîncetat în mână toiagul rugăciunii nu se va poticni; iar dacă aceasta se va întâmpla, nu desăvârșit va cădea.

Nu toate ale tuturor sunt asemenea, nici cele trupești, nici cele duhovnicești. Căci, în cântarea de psalmi, unora le priește grăbirea spre a nu se robi către alte noime, iar altora încătinirea. Însă măsura și vremea potrivită tuturor este cea mai bună.

Fii plin de bărbăție și vei avea pe Dumnezeu dascăl rugăciunii tale. Nu ai trebuință de dascăl spre a te ruga, ci de osârdie, pentru care însuși Dumnezeu ți se face dascăl. Că dacă după lege și cu osârdie te rogi, Dumnezeu te învață prin luminare și mintea ți-o face neclătinată de înșelare, izbăvind-o din robire.