aşa grăieşte Domnul:

Din Prorocia lui Isaia (40:18-31)

18. Cu cine L-aţi asemuit voi pe Domnul? şi cu ce asemănare L-aţi asemuit?
19. Tâmplarul oare n’a făcut un chip? sau argintarul, după ce-a topit aurul, nu l-a poleit şi l-a făcut asemănare?
20. Căci tâmplarul alege lemn care nu putrezeşte şi cu înţelepciune va chibzui cum îşi va alcătui chipul astfel ca el să nu se zdruncine.
21. Oare nu veţi cunoaşte? oare nu veţi auzi? oare nu v’a spus de la’nceput? N’aţi cunoscut voi temeliile pământului?
22. El este Cel ce-i ţine pământului rotundul; acei ce-l locuiesc sunt ca nişte lăcuste; El este Cel care a alcătuit cerul ca pe o cămară şi ca pe un cort l-a’ntins să fie locuinţă;
23. Cel ce a pus principi să fie domni peste nimic şi ca pe o nimica a făcut pământul.
24. Căci ei nu vor sădi şi nici vor semăna şi nici că rădăcina lor se va prinde în pământ; El a suflat asupră-le, iar ei s’au veştejit şi viforul îi va duce ca pe nişte uscături.
25. Acum, dar, cu cine M’aţi asemănat pentru ca Eu să fiu înălţat? a zis Cel-Sfânt.
26. Cătaţi în sus cu ochii voştri şi vedeţi: Cine-a făcut ca toate acestea să se vadă?: El, Cel ce e cauza propriei Sale frumuseţi; El pe toate le cheamă pe nume prin slava Sa cea mare şi prin tăria puterii Sale: Ţie nimic nu ţi-a rămas ascuns.
27. Oare vei zice tu, Iacobe, ceea ce ai spus tu, Israele: „Ascunsă mi-i calea de Dumnezeu; Dumnezeu mi-a luat dreptatea şi S’a îndepărtat!”?
28. Şi acum, oare n’ai cunoscut? oare n’ai auzit?! Dumnezeu Cel-Veşnic, Dumnezeu, Cel ce a rânduit marginile pământului, El nu va flămânzi şi nici va osteni şi nimeni niciodată nu-I izvodeşte gândul.
29. El dă întărire celor flămânzi şi întristare celor ce nu sufăr.
30. Căci pruncii vor flămânzi şi tinerii vor osteni şi cei aleşi vor fi lipsiţi de vlagă;
31. dar cei ce-L aşteaptă pe Dumnezeu îşi vor împrospăta puterea; ca vulturii se vor întraripa, vor alerga şi nu vor osteni, vor merge şi nu vor flămânzi.

Din Cartea Facerii (15:1-15)

1. După aceea fost-a’n vedenie cuvântul Domnului către Avram şi a zis: „Nu te teme, Avrame; Eu sunt scutul tău, iar răsplata ta va fi foarte mare”.
2. Iar Avram a răspuns: „Stăpâne Doamne, ce oare-mi vei da? Că iată, eu mă duc fără să am copil, iar Masek, fiul slujnicei mele, Eliezer din Damasc…”.
3. Şi a zis Avram: „De vreme ce nu mi-ai dat urmaşi, iată că sluga mea mă va moşteni!”
4. Şi de’ndată s’a făcut cuvântul Domnului către el şi a zis: „Nu acela te va moşteni, ci acela care va odrăsli din coapsele tale, acela te va moşteni!”
5. Şi l-a scos afară şi i-a zis: „Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra”; şi i-a zis: „Aşa va fi seminţia ta!”
6. Şi Avram I-a crezut lui Dumnezeu şi aceasta i s’a socotit ca dreptate.
7. Şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul Care te-a scos pe tine din Urul Caldeilor pentru ca să-ţi dea pământul acesta să-l moşteneşti”.
8. Şi a zis [Avram]: „Stăpâne Doamne, din ce voi cunoaşte că-l voi moşteni?”
9. Iar [Domnul] i-a zis: „Găteşte-Mi o junincă de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturică şi un pui de porumbel!”
10. Şi le-a luat [Avram] pe acestea toate, le-a tăiat în două şi a pus jumătăţile una în faţa alteia; dar păsările nu le-a tăiat în două.
11. Iar păsările de pradă năvăleau asupra leşurilor, dar Avram le alunga.
12. Şi’ntru asfinţitul soarelui a căzut peste Avram un somn greu, şi iată că ’ntuneric şi frică mare l-au cuprins.
13. Şi atunci a zis [Domnul] către Avram: „Să ştii bine că urmaşii tăi vor fi străini într’o ţară care nu-i a lor; robiţi vor fi şi apăsaţi timp de patru sute de ani;
14. dar pe neamul la care vor robi, Eu îl voi judeca; după aceea ei vor ieşi de acolo, cu avere multă.
15. Cât despre tine: te vei petrece’n pace către părinţii tăi şi îngropat vei fi la mândre bătrâneţi.

Din Proverbele lui Solomon (15:7-19)

7. Buzele înţelepţilor sunt legate prin chibzuinţă, dar inimile neînţelepţilor nu sunt bine păzite.
8. Jertfele necredincioşilor sunt urâciune înaintea Domnului, dar rugăciunile celor ce se îndreaptă Îi sunt bineprimite.
9. Căile necredincioşilor sunt urâciune înaintea Domnului, dar El îi iubeşte pe cei ce umblă după dreptate.
10. Învăţătura omului simplu o cunosc trecătorii, dar cei ce urăsc mustrarea mor în ruşine.
11. Iadul şi pierzania Îi sunt învederate Domnului; cum dar să nu-I fie şi inimile oamenilor?
12. Cel neînvăţat nu-l va iubi pe cel care-l ceartă şi nici nu se va aduna laolaltă cu înţelepţii.
13. Când inima e veselă, faţa înfloreşte, dar când e strânsă, se posomorăşte.
14. Inima dreaptă caută pricepere, dar gura celor neînvăţaţi se deprinde cu răul.
15. Ochii celor răi aşteaptă’ntotdeauna ce e rău, dar cei buni întotdeauna sunt liniştiţi.
16. Mai bună e o porţie mică cu frica de Domnul decât vistierii bogate fără această frică.
17. Mai bun e ospăţul de legume cu prietenie şi bunătate decât carnea de viţel la o masă cu ură.
18. Omul mânios aţâţă certuri, dar cel domol le potoleşte şi pe cele ce-ar fi să fie.
19. Omul domol va stinge certurile, dar cel necredincios mai mult le întărâtă.

Primele cinci trepte – extrase

I. Lepădarea de viața cea deșartă (izbăvirea de lucruri, de patimi și de necunoaștere)

Câți din Egipt voim a ieși și de Faraon a fugi, negreșit și noi de un Moise, mijlocitor către Dumnezeu și după Hristos, avem trebuință, ca și pentru noi mâinile către Dumnezeu să-și întindă: ca astfel, de dânsul povățuiți, și marea păcatelor să o trecem, și pe Amalec al patimilor să-l biruim. 

Tot cel ce se botează, bună temelie să pună. Temelia cea bună este nerăutatea, postul și întreaga-cugetare.

Dacă atunci când un împărat pământesc ne cheamă să ne ostășim, noi nu zăbovim, ci toate părăsind, la dânsul cu osârdie ne ducem, să luăm aminte ca nu cumva Împăratul împăraților chemându-ne, din lenevire și din nepăsare să ne lepădăm și la Divanul cel Mare fără de răspuns să ne aflăm.

Tot binele ce îl puteți face, faceți-l: nu ocărâți pe nimeni, nu furați de la nimeni, nu mințiți pe nimeni, nu vă ridicați deasupra nimănui, nu urâți pe nimeni; de adunările bisericești nu vă despărțiți; către cei lipsiți vă milostiviți; nu smintiți pe nimeni. Dacă așa veți face, nu departe veți fi de Împărăția Cerurilor.

II. Neîmpătimirea

Cel ce cu adevărat iubește pe Domnul, cel ce cu adevărat caută a dobândi Împărăția ce va să fie, cel ce cu adevărat durere pentru greșelile sale a simțit, cel ce cu adevărat pomenire a Judecății a câștigat, cel ce cu adevărat frică de a sa moarte are, acela nu se va mai îngriji, nici nu îi va mai păsa de bani, de averi, de slava vieții și de niciun alt lucru pământesc; ci toată împătimirea sa, toată grija cea pentru dânsele lepădând, fără de grijă și fără preget urma-va lui Hristos, la cer de-a pururea căutând și ajutorul cel de acolo așteptând.

Cela ce lucrurile cele materialnice a urât, acela de necaz a scăpat; dar cel ce către ceva din cele văzute are împătimire, de necaz încă nu s-a izbăvit. Căci cum nu se va necăji, lipsit fiind de ceea ce iubește?

De socotește cineva că nu are împătimire către vreun lucru, dar pentru lipsirea lui cu inima se necăjește, unul ca acesta desăvârșit s-a amăgit.

„De aceea ieşiţi din mijlocul lor şi osebiţi-vă, zice Domnul, şi de nimic necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.” (2 Corinteni 6:17)

III. Înstrăinarea

Înstrăinarea este părăsirea celor ce se împotrivesc scopului bunei cinstiri. Înstrăinarea este înțelepciune necunoscută, pricepere nearătată, viață ascunsă, temei de dor dumnezeiesc, mulțime de dragoste, lepădare a slavei deșarte, adânc de tăcere.

Înstrăinarea este despărțire de toate ca să facă gândul nedespărțit de Dumnezeu.

Fugi ca de un bici de locurile căderilor: că rodul nemaifiind de față, nici nu îl mai poftim.

Nu femeii sale, ci însuși lui Lot să ne sârguim a urma; că sufletul care s-a întors de unde a ieșit, ca sarea se va strica.

Fugi de Egipt fără a te întoarce înapoi, că inimile ce acolo s-au întors, Ierusalimul nu l-au văzut, adică pământul nepătimirii.

Cu osteneală se îndreptează în noi obiceiul cel bun și cu bună așezare. Și cel cu multă trudă îndreptat, cu putință este într-o clipă să se piardă. „Nu vă lăsaţi înşelaţi: Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.” (1 Corinteni 15:33)

IV. Ascultarea

Armă socotesc Părinții cântarea de Psalmi, iar rugăciunea zid, iar lacrima cea fără de prihană, scăldătoare; dar pe fericita ascultare, mărturisie a credinței.

Cei ce cu smerenie se supun întru Domnul, călătoria cea bună săvârșesc. 

Mai înainte de toate să ne mărturisim bunului nostru judecător. Căci rănile date la iveală, nu sporesc spre mai rău, ci se tămăduiesc.

A îngerilor este a nu cădea; iar a oamenilor este a cădea și iarăși a se scula, oridecâteori s-ar întâmpla aceasta. Dar numai a dracilor este ca, odată căzuți, să nu se mai scoale.

Cel ce leapădă de la sineși mustrarea, fie ea dreaptă sau nedreaptă, acela de mântuirea sa se leapădă. Dar cel ce cu durere sau și fără durere o primește, lăsarea păcatelor sale degrab va dobândi.

Arată lui Dumnezeu în cugetul tău credința și dragostea ta cea curată  către părintele tău, iar El în chip neștiut îl va adeveri ca și el să se alipească de tine și binevoitor să ți se facă. Cel ce pe tot șarpele vădește, credință curată arată; iar cel ce îl ascunde, în neumblate căi încă rătăcește.

De voiește cineva să sștie dacă are iubire de frați și dragoste adevărată, de aceasta deplin se va adeveri atunci când se va vedea pe sine plângând pentru greșelile fratelui și bucurându-se pentru sporirile și darurile lui.

Cel ce cu altul vorbind, pe al său cuvânt voiește a-l întări, măcar de și adevărul grăiește, să știe că bolește de boala diavolului.

Cel ce nu se supune cu cuvântul, arătat este că nici cu lucrul. Căci cel ce întru puțin este necredincios, și într mult este necredincios și neplecat.

Sufletul ce cugetă la mărturisire, de aceasta ca de un frâu este ținut spre a nu păcătui; căci cele ce nu le mărturisim, fără de temere mereu le lucrăm ca în întuneric.

Să nu ne speriem dacă și după mărturisie ni se dă război: că mai bine este a ne lupta cu gândurile decât cu părerea de sine.

Ni se cade ca în tot ceasul cu toate patimile să ne războim, dar poate mai vârtos cu acestea două: lăcomia pântecelui și mânia.

V. Pocăința

Pocăința este înnoirea botezului. Pocăința este învoială cu Dumnezeu pentru a doua viață. Cel ce se pocăiește este cumpărător de smerenie. Pocăința este împăcare cu Domnul prin lucrarea bunătăților potrivnice greșelilor săvârșite. Pocăința este curățire a conștiinței. Pocăința este răbdare de bună voie a necazurilor.

Să nu te minunezi dacă în fiecare zi cazi, nici să dai înapoi, ci stai bărbătește și negreșit se va cucernici de răbdarea ta îngerul cel ce te păzește. Rana, cât este proaspătă, lesne se tămăduiește.

Semnul izbăvirii noastre din cădere este a ne socoti pururea datori.

Semnul pocăinței este a ne socoti vrednici de toate necazurile ce ni se întâmplă, văzute și nevăzute.

Hotar, chip, pildă și icoană către pocăință fie-ți sfinții până când te va lumina Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu, întru învierea pocăinței. Amin.