Dacă sunt patru cei care scriu Evangheliile și dacă nu le scriu nici în același timp, nici în același loc, dacă nu le scriu adunați împreună, sfătuindu-se unii cu alții, și dacă totuși istorisesc toate ca și cum ar fi rostite de o singură gură, atunci avem cea mai mare dovadă a adevărului.

Lucrurile nu stau însă tocmai așa, ci dimpotrivă, pentru că în multe locuri cei patru evangheliști se deosebesc. Dar tocmai această deosebire este cea mai mare dovadă a adevărului. Dacă toate spusele lor s-ar fi potrivit cu de-amănuntul în ce privește timpul și locul, iar asemănarea ar fi mers până la cuvinte, niciunul dintre dușmani n-ar fi crezut că evangheliștii n-au alcătuit Evangheliile fără să se adune și fără să urmărească vreun scop omenesc oarecare. Și pe bună dreptate, pentru că o asemănare atât de mare nu s-ar fi putut datora unei simple întâmplări. Dar aparenta deosebire între cei patru evangheliști, care este numai în lucrurile de mică însemnătate, îi scapă de orice bănuială și dovedește strălucit chipul alcătuirii Evangheliilor. Nu este vătămat cu nimic adevărul spuselor lor dacă au scris ceva deosebit unul de altul cu privire la unele fapte sau cuvinte ale Domnului. În problemele principale de care atârnă viața noastră și care alcătuiesc temelia propovăduirii credinței creștine nu veți găsi nici cea mai mică deosebire între cei patru evangheliști.

Dar care sunt aceste probleme principale? Iată-le! Dumnezeu S-a făcut om, a făcut minuni, a fost răstignit, a fost îngropat, a înviat, S-a înălțat, va judeca lumea, a dat porunci mântuitoare, n-a adus o lege potrivnică Legii vechi, este Fiu, este Unul-Născut, este deoființă cu Tatăl și altele asemenea acestora. Vom vedea că în aceste probleme evangheliștii sunt cu totul de acord între ei. În ce privește minunile, n-au spus toți toate minunile; unii au istorisit unele, alții altele. Aceasta să nu te tulbure. Dacă un evanghelist ar fi istorisit toate minunile, ar fi făcut de prisos Evangheliile celorlalți; iar dacă toți ar fi istorisit alte minuni, deosebite ale unora față de cele ale celorlalți, n-am fi avut dovada simfoniei dintre Evanghelii. Din pricina aceasta, toți au spus multe lucruri comune, dar fiecare dintre ei a spus și ceva deosebit, pentru ca niciunul să nu pară de prisos și să fie înlăturat ca netrebnic, ba dimpotrivă, să ne dea o dovadă și mai mare a adevărului spuselor lor.

 

(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia I la Matei, preluat din „Despre citirea Sfintei Scripturi”)