Efeseni 4, 14-15
Să nu mai fim copii, clătinaţi de valuri şi purtaţi de orice vânt de’nvăţătură încoace şi’ncolo prin viclenia oamenilor, prin meşteşugul lor de a atrage’n rătăcire; ci’n iubire trăind după adevăr, în toate să creştem întru El Care este Capul, Hristos.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola întâi către Corinteni a Sfântului apostol Pavel (15, 39-46)

39. Nu toate trupurile carnale sunt acelaşi trup carnal, ci unul este trupul carnal al oamenilor şi altul este trupul carnal al dobitoacelor şi altul este trupul carnal al păsărilor şi altul este trupul carnal al peştilor.
40. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar una este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.
41. Una este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor; căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.
42. Aşa-i şi cu învierea morţilor: Se seamănă întru stricăciune, învie întru nestricăciune;
43. se seamănă întru necinste, învie întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, învie întru putere;
44. se seamănă trup firesc, învie trup duhovnicesc. Dacă există trup firesc, există şi trup duhovnicesc,
45. aşa cum este scris: Făcutu-s’a omul cel dintâi, Adam, întru suflet viu; Adam cel de pe urmă, cu duh făcător de viaţă.
46. Dar nu cel duhovnicesc este întâi, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.

Din Evanghelia după Luca (4, 31-36)

31. şi S’a coborât la Capernaum, cetate a Galileii; şi îi învăţa sâmbăta.
32. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Său era cu putere.
33. Iar în sinagogă era un om care avea duh de demon necurat; şi a strigat cu glas tare:
34. „Lasă-ne’n pace! Ce-ai tu cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu eu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu…”.
35. Şi Iisus l-a certat, zicând: „Taci şi ieşi din el!…”. Şi aruncându-l în mijlocul sinagogii, demonul a ieşit din el fără să-l vatăme cu nimic.
36. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi ziceau unii către alţii: „Ce este oare cuvântul acesta? Că El cu stăpânire şi cu putere le porunceşte duhurilor necurate, şi ele ies”.

Reflecții pentru oameni ocupați, monahia Vassa

Vindeţi-vă averile şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară nesfârşită în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie n’o strică; fiindcă unde vă este comoara, acolo va fi şi inima voastră. (Luca 12:33-34)

Dă mai departe, îmi spune astăzi Domnul. Dă milostenie (o corupere a cuvântului grecesc eleimosini, adică milă sau compasiune). Aceasta include bunurile mele materiale, dar nu în mod exclusiv și nici măcar în mod esențial. Genul de milostenie despre care vorbește Domnul nostru implică o dăruire-de-sine a inimii; inima se revarsă plină de milă și compasiune. Acest tip de dăruire este opusul milei de sine, îngrijirii de sine și autoizolării și îmi oferă adevărata bogăție, cea care nu se împuținează.

Astăzi voi schimba lucrurile, înlocuind nemulțumirea și sărăcia, care invariabil se învechesc, cu mila dăruitoare de sine. Astăzi am să-L las pe Dumnezeu să pună inima mea într-un loc sigur și plin de lumină, ca furul să nu se apropie, cum ar fi fricile și așteptările altora, și nici molia să nu o strice, cum ar fi nerecunoștința și resentimentele. Astăzi mă întreb ce pot da, probabil într-o măsură foarte mică, mai degrabă decât ce pot să obțin. Astăzi îmi tai așteptările, extinzând mila la persoana mea și a altora, pentru că Domnul meu Se oferă să-mi construiască o comoară nevăzută dincolo de propriile mele așteptări.