aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola a doua către Corinteni a Sfântului apostol Pavel (2, 14-17; 3, 1-3)
14. Mulţumire fie-I adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce pururea ne face biruitori întru Hristos, şi prin noi descoperă’n tot locul mireasma cunoştinţei Sale!
15. Pentru că noi Îi suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi’ntre cei ce pier:
16. unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte; iar altora, mireasmă a vieţii spre viaţă. Şi pentru aceasta cine-i destoinic?
17. Că noi nu suntem precum cei mulţi, care negustoresc cuvântul lui Dumnezeu; ci ca din curăţia inimii, ci ca din partea lui Dumnezeu în faţa lui Dumnezeu grăim întru Hristos.
1. Începem oare din nou să spunem cine suntem? Sau nu cumva avem nevoie – cum au unii – de scrisori de’nfăţişare către voi sau de la voi?
2. Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii;
3. voi arătaţi că sunteţi scrisoare a lui Hristos încredinţată slujirii noastre, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului Celui-Viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii.
Din Evanghelia după Matei (23, 3-28)
3. deci, pe toate câte vă vor spune faceţi-le şi păziţi-le, dar după faptele lor să nu faceţi, că ei spun, dar nu fac.
4. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.
5. Şi toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni; că-şi lăţesc filacteriil şi-şi măresc ciucurii de la poale.
6. Şi la ospeţe le place să stea în capul mesei, iar în sinagogi pe scaunele cele dintâi
7. şi să fie salutaţi în pieţe şi numiţi de oameni «Rabbi».
8. Voi însă să nu vă numiţi «rabbi», căci unul este Învăţătorul vostru, Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi.
9. Şi tată al vostru să nu numiţi pe nimeni pe pământ, căci Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.
10. Nici învăţători să nu vă numiţi, căci Învăţătorul vostru unul este, Hristos.
11. Şi cel ce este mai mare între voi să fie slujitorul vostru.
12. Iar cel ce se va înălţa pe sine va fi smerit, şi cel ce se va smeri pe sine va fi înălţat.
13. Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că închideţi împărăţia cerurilor de dinaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce intră nu-i lăsaţi să intre.
14. Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că mâncaţi casele văduvelor, făcând îndelungi rugăciuni de ochii lumii; pentru aceasta mai mare osândă veţi lua.
15. Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit; şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei, de două ori mai mult decât voi.
16. Vai vouă, călăuze oarbe, care spuneţi: De se va jura cineva pe templu, nu-i nimic; dar de se va jura pe aurul templului, se leagă pe sine.
17. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare: aurul, sau templul care sfinţeşte aurul?
18. Şi mai spuneţi: De se va jura cineva pe altar, nu-i nimic; dar de se va jura pe darul de pe el, se leagă pe sine.
19. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare: darul, sau altarul care sfinţeşte darul?;
20. deci, cel ce se jură pe altar, se jură pe el şi pe toate câte sunt pe el;
21. iar cel ce se jură pe templu, se jură pe el şi pe Cel ce locuieşte în el;
22. şi cel ce se jură pe cer, se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.
23. Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile cele mai grele ale legii: dreptatea, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi, fără ca pe acelea să le lăsaţi;
24. călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
25. Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar înlăuntru ele sunt pline de răpire şi de ne’nfrânar.
26. Fariseu orb!, curăţă’ntâi partea dinlăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi cea din afară să fie curată!
27. Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că semănaţi cu mormintele văruite, care se arată frumoase pe dinafară, dar înlăuntru sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.
28. Aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi drepţi oamenilor, dar pe dinlăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi fărădelege.
Reflecții pentru oameni ocupați, monahia Vassa
Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte. Căci iată, însuşi faptul acesta că v’aţi întristat după Dumnezeu, câtă sârguinţă v’a adus!, şi câtă dezvinovăţire!, şi câtă mâhnire!, şi câtă teamă!, şi câtă dorinţă!, şi câtă râvnă!, şi câtă ispăşire! Întru totul aţi dovedit că’n această privinţă sunteţi curaţi. (2 Corinteni 7:10-11)
Creștinismul nu este nici optimist, nici pesimist, nici neutru. Și este astfel deoarece este adevărat; este viață, bazată pe povestea adevărată a liberei alegeri a lui Dumnezeu de a muri pentru creația Sa și pe alegerea noastră liberă de a ne ridica sau de a cădea. De aceea viața în Hristos nu este vreun tipar predictibil, precum o filosofie. Nu este o filosofie, așa cum scrie G.K. Chesterton, deoarece, fiind o viziune, nu este un tipar, ci o imagine. Și această imagine este una de luptă plină de nădejde, dar nu mai puțin plină de seriozitate, a ostașului Bisericii, cu bucuriile și întristările ei.
Apostolul îmi amintește astăzi de întristarea cea după Dumnezeu, care produce pocăință. Ea este foarte diferită de disperarea apăsătoare a întristării lumești, care produce moarte. De aceea trebuie să nu îndepărtez întristarea cea după Dumnezeu, fiindcă ea este un dar. Este un sentiment de disconfort care mă face să acționez, să-mi schimb centrul atenției și să mă întorc acasă. Această dinamică este una care îmi dă viață; este una care îmi insuflă un dor, o dorință de a merge înainte. Vreau să fiu atent la acest dar astăzi și să îmbrățișez dorința mea de a crește în el.
0 Comments