Când mă uit la sărăcia minții mele, preget și șovăi să vorbesc înaintea unui popor atât de numeros; dar, când văd râvna și nesațul vostru în a mă asculta, îndrăznesc și prind curaj și cu râvnă mă pregătesc să intru în stadionul predicii. Sunteți în stare, prin darul și dragostea voastră de predică, să întraripați chiar un suflet de piatră. După cum fiarele care locuiesc în vizuini se afundă între stânci în mijlocul iernii, dar, când văd că se apropie vara, părăsesc ascunzișurile, se alătură celorlalte animale și saltă la un loc cu noi, tot așa și sufletul meu, ascuns ca într-o vizuină în slăbiciunea cugetului, părăsește vizuina când vede dorul dragostei voastre; se alătură de voi și saltă la un loc cu voi, cu săltările cele bune ale Sfintelor Scripturi, în livada cea duhovnicească și dumnezeiască, în raiul Scripturii. Da, livadă duhovnicească și rai de desfătare este citirea Dumnezeieștilor Scripturi, și rai de desfătare mai bun decât raiul cel de altădată! Raiul acesta nu l-a sădit Dumnezeu pe pământ, ci în sufletele credincioșilor; raiul acesta nu l-a pus în Eden, într-un anumit ținut din răsărit, ci l-a întins peste tot pământul, l-a întins până la marginile lumii. Că a întins Dumnezeu Scripturile în toată lumea o spune profetul. Ascultă: În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor. (Psalmii 18:4) De te-ai duce la indieni, de te-ai duce în părțile scăldate de ocean, de te-ai duce în insulele britanice, de ai călători spre Marea Neagră, de te-ai duce spre părțile de miazăzi, pretutindeni vei auzi că oamenii cugetă la cele spuse de Scriptură; cu alt glas, dar nu cu altă credință; în limbi deosebite, dar cu același gând. Sunetul limbii este altul, dar nu-i altul chipul credinței. Cu limba vorbesc în graiuri barbare, dar cu mintea cugetă în credință; cu glasul fac greșeli de grai, dar cu viața trăiesc dreapta credință.

Ai văzut că raiul s-a întins până la marginile lumii? În raiul acesta nu mai este șarpe; grădina este lipsită de fiare și întărită cu harul Sfântului Duh. Are și izvor raiul acesta, ca și celălalt, izvor care este mamă a mii și mii de râuri, nu a patru numai. Din izvorul acesta nu izvorăște numai Tigrul, nici numai Eufratul, nici numai Nilul egiptean sau Gangele din Indii, ci izvorăsc mulțime de râuri. Cine o spune? Însuși Dumnezeu, Care ne-a dăruit râurile: Cel ce crede în Mine – precum a zis Scriptura – râuri de apă vie vor curge din inima lui. (Ioan 7:38) Ai văzut că nu curg numai patru râuri din izvorul acesta, ci nenumărate? Izvorul acesta este minunat nu numai prin mulțimea râurilor, ci și prin natura lui. În el nu-s scurgeri de apă, ci harismele Duhului. Izvorul acesta se împarte în sufletul fiecărui credincios și nu se împuținează; se împarte și nu se termină; se îmbucătățește, dar nu se micșorează; în toți întreg, în fiecare întreg. Așa sunt harismele Duhului. Vrei să afli cât de îmbelșugate sunt apele acestea? Vrei să afli despre natura apelor? Vrei să vezi că nu se aseamănă cu apele cele materiale, ci sunt mai bune și mai minunate decât ele? Ascultă iarăși pe Hristos, că o spune samarinencei, ca să vezi cât de îmbelșugat este izvorul: apa pe care i-o voi da Eu se va face într’însul izvor de apă săltătoare spre viaţă veşnică. (Ioan 4:14) N-a spus care iese, nici n-a spus care izvorăște, ci care saltă (săltătoare); prin săltări ne arată belșugul de ape. Acele ape obișnuiesc întotdeauna să salte și să sară, acele ape pe care izvoarele nu le pot ține în râurile lor, căci, biruite de belșugul curgerii, izvorăsc de pretutindeni. Hristos, așadar, ca să arate belșugul de ape, a spus: saltă, și nu ies. Vrei să afli și despre natura apelor? Cunoaște-o din întrebuințarea lor. Nu le întrebuințăm numai în viața aceasta, ci și în viața veșnică.

Să locuim deci în raiul acesta, să stăm lângă acest izvor, să nu pățim ce a pățit Adam, care a căzut din rai. Să nu primim sfat pierzător, să nu primim înșelăciunea diavolului. Să rămânem în rai. Multă tărie ne dă. Să citim mereu Sfintele Scripturi. După cum cei care stau lângă izvor se desfată cu răcoarea apei și, udându-și mereu fața pe timp de zăduf, alungă nădușeala și sting repede setea care-i chinuia, pentru că au leacul din izvor, tot așa și cel ce stă lângă izvorul Dumnezeieștilor Scripturi, de vede că-l supără flacăra păcătoasă a poftei, alungă repede văpaia, udându-și sufletul cu apele acelea; de-l supără mânie arzătoare, clocotindu-i inima ca o căldare sub care arde focul, potolește îndată nerușinata patimă, picurând o picătură din izvor. Din toate gândurile rele, ca din mijlocul văpăii, citirea Dumnezeieștilor Scripturi ne smulge sufletul.

(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la săracul Lazăr…, preluat din „Despre citirea Sfintei Scripturi”)

Despre citirea Sfintei Scripturi (36)