Cântare din slujba de la Utrenia Dumincii
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domn Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că, iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola către Romani a Sfântului apostol Pavel (2, 28-29; 3, 1-18)

28. Pentru că nu cel ce se arată pe dinafară e iudeu, nici cea arătată’n trup pe dinafară este tăiere’mprejur;
29. ci iudeul este cel dintru ascuns, iar tăiere’mprejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; lauda lui nu este de la oameni, ci de la Dumnezeu.
1. Atunci, care este întâietatea iudeului?; sau care este folosul tăierii’mprejur?:
2. Mare’n toate privinţele. Mai întâi, pentru că lor li s’au încredinţat cuvintele lui Dumnezeu.
3. Şi ce dacă unii n’au fost credincioşi? Oare necredincioşia lor va desfiinţa credincioşia lui Dumnezeu?
4. Să nu fie!, ci fie Dumnezeu socotit adevărat, iar tot omul, mincinos, aşa cum este scris: Ca Tu să Te îndreptăţeşti întru cuvintele Tale şi Tu să biruieşti atunci când vei face judecata.
5. Iar dacă nedreptatea noastră învederează dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva este nedrept Dumnezeu Care aduce mânia? – Vorbesc ca un om.
6. Să nu fie! Atunci, cum va judeca Dumnezeu lumea?
7. Că dacă prin minciuna mea a prisosit adevărul lui Dumnezeu spre slava Lui, pentru ce dar mai sunt şi eu judecat ca păcătos?
8. Şi de ce n’am face răul ca să vină binele?; aşa cum suntem noi defăimaţi şi cum spun unii că zicem noi? Osânda acestora este dreaptă.
9. Atunci, ce? Avem noi vreo întâietate? Nicidecum; căci, ceva mai înainte, noi i-am învinuit şi pe Iudei şi pe Elini, că toţi sunt sub păcat,
10. aşa cum este scris: Nimeni nu este drept, nu e nici unul;
11. nu-i cine să’nţeleagă, nu-i cin’să-L caute pe Dumnezeu;
12. toţi s’au abătut, împreună netrebnici s’au făcut. Nu-i cin’să facă binele, nu, nu-i nici măcar unul.
13. Mormânt deschis e gâtlejul lor; cu limbile lor au viclenit; venin de aspidă-i sub buzele lor;
14. de blestem li-i gura plină, şi de amărăciune;
15. grabnice le sunt picioarele să verse sânge;
16. pustiire şi nenorocire sunt în căile lor,
17. şi calea păcii n’au cunoscut-o,
18. nu-i frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor.

Din Evanghelia după Matei (6, 31-34; 7, 9-11)

31. Aşadar, nu vă îngrijoraţi spunând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca?
32. – deoarece pe toate acestea păgânii le caută –; că ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea;
33. ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga.
34. Nu purtaţi deci grija zilei de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. I-ajunge zilei răutatea ei!
9. Cine oare este omul acela dintre voi căruia fiul său îi va cere pâine şi el îi va da piatră?;
10. sau, de-i va cere peşte, el îi va da şarpe?
11. Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El!

Reflecții pentru oameni ocupați, monahia Vassa

În slujbele noastre bisericești, auzim adesea expresia că Hristos a călcat în picioare sau a distrus moartea prin moarte. Ce înseamnă asta? Aceasta înseamnă că El a luat cea mai neplăcută, cea mai dificilă parte a existenței noastre – moartea – și a trecut prin ea. Nu a evitat-o. La fel cum nu a evitat celelalte aspecte ale existenței omenești, cum ar fi foamea, răbdarea sărăciei, durerea, oboseala și așa mai departe. Moartea este nimicită de El în timp ce trece prin ea, pentru că nu-L poate ține pe El, Cel care este nu doar omenesc, ci și dumnezeiesc. Iar El îndepărtează boldul morții de la noi toți, care suntem părtași la biruința Lui, prin comuniunea cu El. Părțile dificile ale existenței noastre, inclusiv moartea, sunt acum izvorâtoare de viață în El. Întunericul și dificultatea care erau mai înainte duc acum la maturizare și la o viață nouă. Acesta nu este un concept dogmatic abstract; este ceva ce văd la lucru în fiecare zi, când pășesc prin dificultăți în El și cu El, în loc să le evit.

Domnul meu îmi arată calea crucii, care duce la biruință, în El. Nu prin evitarea sau evadarea din existența mea umană, care include greutăți, dificultăți și, în cele din urmă, moartea. Calea plină de lumină a crucii înseamnă a trece prin toate acestea; a păși prin viață în condițiile dictate de viață, în Hristos și cu Hristos. El aduce o nouă lumină întregului tablou al călătoriei noastre omenești, pe care nu o mai facem în întuneric. A venit, prin cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm învierea Lui. Amin!