Rugăciunea dinainte de Evanghelie
Strălucește în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Doamne, lumina cea neînserată a cunoștinței dumnezeirii Tale și deschide ochii cugetului nostru spre cunoașterea evanghelicelor Tale propovăduiri; pune întru noi și frică de fericitele Tale porunci, ca poftele trupești cu totul călcându-le, viața duhovnicească să petrecem, toate cele ce sunt spre plăcerea Ta cugetându-le și făcându-le. Că Tu ești luminarea și sfințirea și mântuirea sufletelor noastre și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

aşa grăieşte Domnul:

Din Faptele Sfinților Apostoli (12, 12-17)

12. Şi chibzuind el, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit şi Marcu, unde mulţi erau adunaţi şi se rugau.
13. Şi bătând Petru la uşa de la poartă, o slujnică cu numele Roda s’a dus să asculte.
14. Şi cunoscând ea vocea lui Petru, de bucurie n’a deschis uşa, ci a alergat înlăuntru şi a spus că Petru stă în faţa porţii.
15. Iar ei au zis: „Ai înnebunit…”. Dar ea stăruia că aşa este. Iar ei ziceau: „E îngerul lui…”.
16. Dar Petru bătea mereu în poartă. Şi deschizându-i, l-au văzut şi au rămas uimiţi.
17. Şi făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum l-a scos Domnul pe el din temniţă. Şi a zis: „Spuneţi acestea lui Iacob şi fraţilor! Şi ieşind, s’a dus în alt loc”.

Din Evanghelia după Ioan (8, 42-51)

42. Zisu-le-a Iisus: „Dacă Dumnezeu ar fi tatăl vostru, M’aţi iubi pe Mine, fiindcă Eu de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Că nu de la Mine Însumi am venit, ci El M’a trimis.
43. De ce nu-Mi pricepeţi vorbirea?: Pentru că nu-Mi puteţi asculta cuvântul.
44. Voi sunteţi din tatăl vostru Diavolul, şi poftele tatălui vostru vreţi să le faceţi. El de la’nceput a fost ucigător de oameni şi nu a rămas întru adevăr, pentru că adevăr nu este întru el. Când el grăieşte minciuna, dintr’ale lui grăieşte, fiindcă el mincinos este, şi tatăl minciunii.
45. Dar pentru că Eu spun adevărul, pe Mine nu Mă credeţi.
46. Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat? Dacă Eu spun adevărul, voi de ce nu Mă credeţi?
47. Cel ce este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu”.
48. Au răspuns Iudeii, zicându-I: „Nu zicem noi bine că tu eşti samarinean şi ai demon?”
49. A răspuns Iisus: „Eu nu am demon, ci Eu Îl cinstesc pe Tatăl Meu şi voi Mă necinstiţi pe Mine.
50. Dar Eu nu caut slava Mea; este Cine s’o caute şi să judece.
51. Adevăr, adevăr vă spun: De va păzi cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea”.

Reflecții pentru oameni ocupați, monahia Vassa

Şi pe când mergeau ei, El a intrat într’un sat; iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se chema Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, Îi asculta cuvântul. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: „Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m’a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute”. Şi răspunzând Domnul, i-a zis: „Marto, Marto, te’ngrijeşti şi pentru multe te sileşti, ci un lucru trebuie; că Maria partea cea bună şi-a ales-o, care nu i se va lua”. (Luca 10:38-42)

Ceea ce întotdeauna mă surprinde în acest pasaj nu este frustrarea Martei în privința surorii. Ceea ce mă surprinde este frustrarea neînduplecată a Martei în privința lui Hristos. Doamne, au nu socotești, pare a izbucni ea, că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Și apoi Îi spune ce trebuie să facă El: Spune-i deci să-mi ajute. La rândul Său, Domnul îi răspunde cu iubire: Marto, Marto… și îi ia apărarea Mariei. Nu ne spune nimic despre reacția Martei la acest răspuns, deoarece capitolul se termină aici. Poate că a lăsat totul și s-a alăturat Mariei, așezându-se la picioarele Domnului. Sau poate că a răbufnit într-un acces de furie.

În orice caz, Marta, una dintre femeile cele mai apropiate de Domnul nostru, care va fi printre purtătoarele de mir, nu ezită să vorbească atât de deschis cu Domnul, în frustrarea ei. Observ acest lucru astăzi, amintindu-mi că Domnul nostru a ales și S-a împrietenit, printre cei mai apropiați urmași ai Săi, nu numai cu „tipuri” de oameni timizi și liniștiți. Iar printre primele ucenițe ale lui Hristos, nu vedem femei care pășesc tiptil în preajma Lui, precum șoarecii. Vedem femei care Îi spun ceea ce cred ele, precum Marta sau femeia samariteană. Ele erau pur și simplu ele însele, cu darurile și defectele lor, precum apostolii la rândul lor.

Astăzi recunosc cu recunoștință că Domnul meu are o mare varietate de ucenici, atât bărbați, cât și femei, atât timizi, cât și extrovertiți, contemplativi și activi, sau un amestec dintre aceste caractere. Slavă Lui, Cel care mă cheamă să-L urmez, indiferent de defectele și darurile mele personale!