aşa grăieşte Domnul:
Din Faptele Sfinților Apostoli (5, 21-33)
21. Şi ei, auzind, au intrat de dimineaţă în templu şi învăţau. Dar venind arhiereul şi cei împreună cu el, au adunat sinedriul şi tot sfatul bătrânilor fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să-i aducă.
22. Dar slujitorii, ducându-se, nu i-au găsit în temniţă; şi s’au întors şi au dat de veste,
23. zicând: „Temniţa am găsit-o încuiată cu toate întăriturile, iar pe paznici, stând la uşi; dar când am deschis, înlăuntru n’am găsit pe nimeni”.
24. Când au auzit cuvintele acestea, căpetenia templului şi arhiereii erau nedumeriţi cu privire la ei, ce-ar putea să fie aceasta.
25. Dar venind cineva, le-a dat de veste: „Iată, bărbaţii pe care i-aţi pus în temniţă sunt în templu, stând în picioare şi învăţând poporul”.
26. Atunci ducându-se căpetenia împreună cu slujitorii, i-au adus, dar nu cu sila, că se temeau de popor să nu-i ucidă cu pietre.
27. Şi, aducându-i, i-au pus în faţa sinedriului. Iar arhiereul i-a întrebat,
28. zicând: „Oare nu cu poruncă v’am poruncit noi vouă să nu mai învăţaţi în numele acesta? Şi iată, aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi să aduceţi asupra noastră sângele acestui om!”
29. Iar Petru şi apostolii, răspunzând, au zis: „Noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.
30. Dumnezeul părinţilor noştri L-a înviat pe Iisus pe Care voi L-aţi omorât spânzurându-L pe lemn.
31. Pe Acesta Dumnezeu L-a înălţat, prin dreapta Sa, Stăpânitor şi Mântuitor, ca să-i dea lui Israel pocăinţă şi iertare de păcate.
32. Şi martori ai acestor cuvinte suntem noi şi Duhul Sfânt pe Care Dumnezeu L-a dat celor ce-L ascultă”.
33. Iar ei, auzind, mai tare se mâniau şi se sfătuiau să-i omoare.
Din Evanghelia după Ioan (6, 14-27)
14. Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: „Acesta este într’adevăr Profetul care va să vină în lume!…”.
15. Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia cu de-a sila ca să-L facă rege, S’a dus iarăşi în munte, numai El.
16. Şi când s’a făcut seară, ucenicii Lui s’au coborât la mare.
17. Şi intrând în corabie, mergeau în cealaltă parte a mării, la Capernaum. Şi iată că s’a făcut întuneric, şi Iisus încă nu venise la ei.
18. Şi suflând vânt mare, marea se întărâta.
19. După ce au vâslit deci ca la douăzeci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-Se de corabie; şi s’au înfricoşat.
20. Iar El le-a zis: „Eu sunt; nu vă temeţi!”
21. Deci voiau să-L ia în corabie, şi îndată corabia a sosit la ţărmul la care mergeau.
22. A doua zi, mulţimea care stătea de cealaltă parte a mării a văzut că acolo nu fusese altă corabie decât una în care intraseră ucenicii Săi şi că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci numai ucenicii Săi plecaseră.
23. Din Tiberiada au venit şi alte corăbii aproape de locul unde ei mâncaseră pâinea după ce Domnul mulţumise.
24. Deci, când mulţimea a văzut că Iisus nu este acolo, nici ucenicii Săi, au intrat în corăbii şi au venit la Capernaum, căutându-L pe Iisus.
25. Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: „Învăţătorule, când ai venit aici?”
26. Iisus le-a răspuns, zicând: „Adevăr, adevăr vă spun: Nu pentru că aţi văzut minuni Mă căutaţi, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v’aţi săturat.
27. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne întru viaţa veşnică pe care v’o va da Fiul Omului, căci pe El Şi-a pus pecetea Dumnezeu-Tatăl”.
Reflecții pentru oameni ocupați, monahia Vassa
„Iar după ce L-au răstignit pe Iisus, ostaşii au luat hainele Lui şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime. Deci au zis între ei: „Să n’o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie”; ca să se plinească Scriptura care zice: Împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi. Aşadar, ostaşii asta au făcut[…] Izbăveşte-mi sufletul de sabie şi din gheara câinelui viaţa mea.” (Ioan 19:23-24; Psalmii 21:20)
Astăzi am să mă gândesc puțin la acest detaliu umilitor al Pătimirii Domnului meu: împărțirea hainelor Sale (veșmintele exterioare) și aruncarea sorților pentru cămașa Sa (veșmântul interior), după a cărei îndepărtare trupul Său a rămas gol. Îmbrăcămintea lui Hristos era aceea a unui evreu obișnuit al timpului Său, dar cămașa Lui era fără cusătură (un detaliu înregistrat numai în Evanghelia după Ioan), precum cămașa înalților preoți.
Sunt multe de spus despre îmbrăcămintea lui Hristos, dar voi remarca doar următoarele lucruri la care voi medita astăzi. Domnul meu S-a smerit pe Sine, purtând haine obișnuite. De când Dumnezeu i-a îmbrăcat, din iubire, pe Adam și Eva cu haine de piele, pentru că ei – după ce au căzut în păcat – și-au dat seama că erau goi (Fac. 3, 21), îmbrăcămintea umană a devenit un semn al umilinței și al cunoașterii de sine.
Dar Dumnezeu-Omul a transformat semnificația veșmintelor noastre, atât prin purtarea lor pe trupul Său sfințit, fără de păcat, cât și prin dezbrăcarea lor: „S’a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte – şi încă moarte de cruce!” (Filipeni 2:8), când îmbrăcămintea Sa a fost luată și împărțită între călăii Săi. El a fost dezbrăcat la răstignirea Lui, doar pentru a fi îmbrăcat întru podoabă (Ps. 92) – și să ne îmbrace cu podoaba Lui – întru învierea Lui.
Indiferent de veșmântul pe care îl port astăzi, îmi amintesc de faptul prețios și simplu că Domnul meu a purtat haine și că a fost dezbrăcat de ele, de dragul meu. Îmbrăcămintea mea contează și are un nou înțeles, o nouă demnigtate, în El, în trupul Său cel unul: „Căci câţi în Hristos v’aţi botezat, îmi reamintește apostolul, în Hristos v’aţi îmbrăcat.” (Galateni 3:27)
0 Comments