aşa grăieşte Domnul:
Din Prorocia lui Isaia (66, 10-24)
10. Veseleşte-te, Ierusalime, şi voi, cei ce-l iubiţi, faceţi într’însul serbare obştească; bucuraţi-vă cu bucurie’mpreună cu el, voi, toţi, cei ce plângeţi deasupră-i,
11. ca să fiţi alăptaţi şi să vă săturaţi la pieptul mângâierilor lui, ca să fiţi alăptaţi şi să vă desfătaţi din revărsările slavei lui.
12. Că acestea zice Domnul: – Iată, Eu voi abate pacea spre ei asemeni unui râu şi slava neamurilor ca un şuvoi în revărsare; copiii lor vor fi purtaţi pe umeri şi mângâiaţi cu fruntea pe genunchi.
13. Precum e cineva mângâiat de maica lui, aşa veţi fi voi mângâiaţi de Mine şi în Ierusalim vă veţi mângâia.
14. Şi veţi vedea şi inima voastră se va veseli şi oasele voastre ca iarba vor odrăsli şi mâna Domnului le va fi cunoscută celor ce se tem de El, iar pe cei neascultători îi va ameninţa.
15. Că, iată, Domnul ca focul va veni şi carele lui ca un vifor, să facă plată’ntru mânie şi-a Lui mustrare cu pară de foc.
16. Căci cu focul Domnului fi-va judecat întreg pământul şi cu sabia Lui tot trupul: mulţi vor fi cei răniţi de Domnul.
17. Cei ce se sfinţesc pe ei înşişi şi se curăţesc prin grădini şi mănâncă pe prispe carne de porc şi scârboşenii şi şoareci, aceia laolaltă vor pieri, zice Domnul.
18. Eu le cunosc faptele şi gândul. Iată, aduna-voi toate neamurile şi limbile; iar ele vor veni şi slava Mea o vor vedea.
19. Şi voi lăsa un semn asupra lor, iar pe cei mântuiţi dintre ei îi vor trimite la neamuri, la Tarsis şi la Put şi la Lud şi la Meşec şi la Tubal şi în Elada şi în insulele cele de departe, la cei ce de numele Meu n’au auzit şi slava Mea n’au văzut-o; şi ei vor vesti slava Mea printre neamuri.
20. Şi pe fraţii voştri de prin toate neamurile îi vor aduce prinos Domnului, pe cai şi în căruţe, în lectici purtate de asini cu umbrare, în sfânta cetate a Ierusalimului, zis-a Domnul, ca şi cum fiii lui Israel Mi-ar aduce Mie jertfele lor, cu cântece de psalmi în casa Domnului.
21. Şi voi lua dintre ei preoţi şi leviţi, zice Domnul.
22. Că precum cerul cel nou şi pământul cel nou, pe care Eu le fac, rămân în faţa Mea, zice Domnul, aşa va rămâne seminţia voastră şi numele vostru.
23. Şi va fi că din lună’n lună şi din zi de odihnă în zi de odihnă veni-va tot trupul să Mi se închine în Ierusalim, zice Domnul.
24. Şi când vor ieşi vor vedea stârvurile oamenilor care Mi-au călcat poruncile; că viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge: ei pentru lumea’ntreagă privelişte vor fi.
Din Cartea Facerii (49, 33; 50, 1-26)
33. Şi dacă Iacob a sfârşit să le dea porunci fiilor săi, şi-a’ntins picioarele în pat, şi-a dat suflarea cea din urmă şi s’a adăugat la poporul său.
1. Atunci Iosif, căzând pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat.
2. Iosif le-a poruncit apoi doctorilor care erau în slujba lui să-l îmbălsămeze pe tatăl său; şi doctorii l-au îmbălsămat pe Israel.
3. După ce s’au împlinit patruzeci de zile – că atâtea zile trebuie pentru îmbălsămare – l-au plâns Egiptenii şaptezeci de zile.
4. Iar dacă au trecut zilele plângerii, le-a zis Iosif curtenilor lui Faraon: „Dac’am aflat eu har în ochii voştri, spuneţi-i din partea mea lui Faraon:
5. – Înainte de a muri, tatăl meu m’a pus să-i jur, zicându-mi: În mormântul pe care mi l-am săpat eu în ţara Canaanului, acolo să mă’ngropi… Aşadar, lasă-mă acum să mă sui ca să-l îngrop pe tatăl meu, şi mă voi întoarce”.
6. Iar Faraon a răspuns: „Suite-te şi-l îngroapă pe tatăl tău, aşa cum te-a jurat el”.
7. Şi s’a suit Iosif să-l îngroape pe tatăl său; şi’mpreună cu el s’au suit toţi slujitorii lui Faraon şi bătrânii casei sale şi toţi bătrânii din ţara Egiptului
8. şi toată familia lui Iosif, fraţii săi şi toată familia tatălui său şi neamul lui. Nu şi-au lăsat în ţinutul Goşen decât copiii, oile şi vitele.
9. Cu el au plecat, de asemenea, căruţe şi călăreţi: caravana devenise uriaşă.
10. Şi ajungând ei la aria lui Atad, de dincolo de Iordan, au plâns acolo cu mare plângere tânguitoare; şi l-a jelit Iosif pe tatăl său timp de şapte zile.
11. Văzând plângerea de la aria lui Atad, Canaaneenii, locuitorii acelui ţinut, au zis: „Amarnică e plângerea aceasta la Egipteni”. Deaceea i s’a dat locului aceluia numele Abel-Miţraim, adică Plângerea-Egiptenilor, care loc e dincolo de Iordan.
12. Aşa au făcut fiii lui [Iacob] cu el, după cum le poruncise:
13. l-au dus fiii săi în ţara Canaanului şi l-au îngropat în peştera din ţarina Macpela, cea de lângă Mamvri, pe care Avraam o cumpărase, cu ţarină cu tot, de la Efron Heteul, ca loc de veci.
14. Iosif s’a întors apoi în Egipt, el şi fraţii lui şi toţi cei ce se suiseră cu el să-şi îngroape tatăl.
15. Când însă fraţii lui Iosif au văzut că tatăl lor e mort, au zis: „S’ar putea ca Iosif să-şi aducă aminte de nelegiuirea noastră şi să-şi răzbune răul pe care noi i l-am făcut…”.
16. Şi i-au trimis vorbă lui Iosif, zicându-i: „Înainte de a muri, tatăl tău a dat o straşnică poruncă:
17. – Aşa să-i spuneţi lui Iosif: Iartă-le [fraţilor tăi] greşala şi păcatul, că rău ţi-au făcut ei ţie… Iartă deci greşala celor ce sunt robii Dumnezeului tatălui tău!” Şi a plâns Iosif când i s’au spus acestea.
18. Şi venind ei înşişi la el, au zis: „Noi suntem, iată, robii tăi”.
19. Dar Iosif le-a zis: „Nu vă temeţi, fiindcă şi eu sunt al lui Dumnezeu.
20. Voi mi-aţi vrut mie răul, dar Dumnezeu mi-a vrut binele, aşa ca El să plinească ceea ce se’ntâmplă acum: să ţină’n viaţă un popor numeros”.
21. Şi le-a mai zis: „Nu vă temeţi! Eu vă voi hrăni pân’la capăt, pe voi şi pe copiii voştri”. Şi i-a mângâiat şi le-a vorbit pe inima lor.
22. Iosif a locuit în Egipt, el şi fraţii săi şi toată casa tatălui său. Şi a trăit Iosif o sută zece ani.
23. Şi i-a văzut Iosif pe urmaşii lui Efraim până la al treilea neam; iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, s’au născut pe genunchii lui Iosif.
24. Iosif le-a vorbit aşa fraţilor săi: „Eu mor, dar pe voi vă va cerceta Dumnezeu şi vă va strămuta din pământul acesta în pământul pe care cu jurământ l-a făgăduit Dumnezeu părinţilor noştri, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacob”.
25. Şi i-a jurat Iosif pe fiii lui Israel zicând: „Atunci, când vă va cerceta Dumnezeu, amintiţi-vă de osemintele mele şi duceţi-le cu voi!”
26. Şi a murit Iosif, în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într’un sicriu, în Egipt.
Din Proverbele lui Solomon (31, 8-31)
8. Deschide-ţi gura cu cuvântul lui Dumnezeu şi pe toţi judecă-i după cuviinţă.
9. Deschide-ţi gura şi judecă drept şi pune la inimă pricina celui sărac şi slab.
10. Cine va afla o femeie vrednică? fiindcă una ca aceasta e mai preţioasă decât nestematele.
11. Inima bărbatului ei are încredere într’însa; una ca aceasta nu va avea lipsă de bune dobândiri,
12. căci ea lucrează toată viaţa spre binele bărbatului ei.
13. Adunând lână şi in, ea cu mâinile ei le face de folos.
14. Ea e ca o corabie neguţătorind de departe: aşa îşi agoniseşte traiul.
15. Şi se scoală de-noapte şi le dă casnicilor de mâncare şi slujnicelor de lucru.
16. Ea vede o moşie şi o cumpără şi cu roada mânilor ei sădeşte stăpânire.
17. Îşi strânge cingătoarea pe mijloc şi braţul şi-l întăreşte pentru lucru.
18. Din deprindere ştie că bine este a lucra şi lampa ei nu se stinge toată noaptea.
19. Braţele şi le întinde spre ceea ce e de trebuinţă şi mâinile şi le îndeamnă spre fus.
20. Mâinile i le deschide nevoiaşului şi hrană îi întinde săracului.
21. Când bărbatul ei întârzie undeva, departe, el nu duce grijă de cele de acasă, căci toţi ai ei sunt îmbrăcaţi.
22. Soţului ei îi face haine cu ţesătură deasă, iar ea e îmbrăcată în vison şi porfiră.
23. Bărbatul ei devine om de cinste în cetate când stă în adunare cu bătrânii ţinutului.
24. Ea face pânzeturi subţiri şi le vinde Fenicienilor. şi cingători Canaaneenilor.
25. Gura şi-o deschide cu grijă şi măsură şi rânduială-i pune gurii sale.
26. Ea se îmbracă în putere şi cinste şi’n zilele ei de pe urmă se veseleşte.
27. Deprinderile casnicilor ei sunt pline de grijă, iar ea nu-şi mănâncă pâinea în trândăvie.
28. Iar gura şi-o deschide cu înţelepciune şi după rânduială. În bunătate şi-a crescut copiii şi i-a îmbogăţit, iar soţul ei o laudă:
29. „Multe fete au dobândit bogăţie, multe au înfăptuit putere, dar tu le-ai întrecut şi le-ai covârşit pe toate”.
30. Farmecele sunt mincinoase, deşartă-i frumuseţea femeii, căci femeia înţeleaptă va fi binecuvântată, şi ea să laude frica de Domnul.
31. Daţi-i din roada mâinilor sale şi lăudat în cetate să-i fie bărbatul!
Reflecții pentru oameni ocupați, monahia Vassa
„Cel ce-şi păzeşte gura şi limba îşi păzeşte sufletul de necaz.” (Prov. lui Solomon 21:23)
Din păcate, acesta este un adevăr pe care mi-l amintesc adesea doar în retrospectivă. Mi-l amintesc doar după ce am intrat într-o dezbatere inutilă sau am împărtășit informații inutile sau am fost nepoliticos față de persoana cu care sau despre care care vorbeam. Și totuși, la fel de descurajator pe cât ar putea părea, mă pot folosi de acest fel de experiențe, astfel încât astăzi prefer să am o previziune a acestei înțelepciuni din Pilde, decât să-mi amintesc de ea, în retrospectivă.
Astăzi fac un mic pas înapoi și ascult mai mult, în orice conversație pe care o pot avea. Astăzi mă gândesc de două ori înainte de a distribui informații, fie online, fie față către față, întrebându-mă: Merită? Fie ca dumnezeiescul cuvânt să mă ajute să-mi păzesc sufletul de primejdie.
0 Comments