Într-adevăr, preadulce este citirea Scripturilor și mai plăcută decât orice grădină și mai desfătătoare decât raiul, mai ales când citirii îi urmează cunoștința. Căci grădina, frumusețea florilor, podoaba pomilor, trandafirii, iedera, mirtul încântă privirea. Dar, după ce trec puține zile, se veștejesc. Citirea Scripturilor însă întărește ca un zid mintea, curăță conștiința, risipește patimile nedemne de un om liber, sădește în om virtutea, înalță și subțiază cugetul, nu ne lasă să fim cufundați de târcoalele și asalturile lucrurilor lumești, ne așază mai presus de săgețile diavolului, ne strămută cu locuința chiar în ceruri, dezleagă sufletul de legăturile trupului, ne dă aripi ușoare și tot lucrul bun ce-l zice cineva îl încuibă în mintea ascultătorilor. De aceea și pe cei ce lipsesc azi [din adunare] nu încetez să-i plâng, iar pe cei ce sunt de față să-i fericesc, pentru că voi, cei prezenți, adunați comoară necheltuită și bogăție nerisipită și avuție nepizmuită și vă întoarceți acasă plini de multă veselie. Că nimic nu ne poate produce o atât de mare plăcere precum o conștiință curățită. Iar o conștiință devine curată dacă ascultă neîncetat și cu luare aminte Scriptura, chiar dacă mai înainte era încărcată de mii de păcate. Că prin aceasta nici nu se adaugă la păcatele de mai înainte altele, ba și cele ce sunt se nimicesc, și nici sufletul nu mai este dispus așa de ușor să se pornească iar spre aceleași fapte rele.

(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilie despre râvna celor prezenți la biserică și despre ușurătatea celor care lipsesc și despre cântare; și că firea nu este pricină s-o oprească pe femeie de a apuca pe calea virtuții, preluat din „Despre citirea Sfintei Scripturi”)